Scandia devine Scandia Food si vrea primul loc din piata de retail alimentar | Progresiv
Producatorul roman de conserve pe baza de carne a anuntat finalizarea proiectului de rebranding al companiei realizat impreuna cu Seed Consultants, partener exclusiv in Romania al retelei globale Landor, una dintre cele mai mari companii de consultanta si design de brand din lume. In urma proiectului, care a durat opt luni, compania are un nou nume, Scandia Food, o noua identitate vizuala, care pleaca de la conceptul de “corn al abundentei”, si motto-ul “Viata plina de savoare”.
Valoarea intregului proiect nu a fost data publicitatii, insa Dochita Zenoveiov, Managing Director Seed Consultants precizeaza ca se claseaza in top trei proiecte de rebranding realizate in Romania din acest punct de vedere si este unul dintre cele mai complexe procese de acest tip realizate pentru o companie autohtona. „Punctul de pornire a fost reprezentat de realizarea unui audit complet al brandului de companie in mediul intern cat si in cel extern. Vorbim aici despre interviuri si work-shop-uri cu angajatii, dar si de interpretarea cercetarilor de consumator. Procesul a continuat cu idetificarea oportunitatilor Scandia de dezvoltare pe piata produselor alimentare”, adauga aceasta.
“Ideea folosirii cornului abundentei a pornit de la insemnatatea acestuia in arta, simbol al belsugului, fertilitatii, diversitatii. Reinterpretarea pe care noi am gandit-o pentru Scandia Food are in centru aceleasi simbolistici, adaptate insa la platforma de brand, sugerand diversitatea de produse, forme si gusturi, eliberarea de simturi si emotii, deci insasi savoarea vietii”, completeaza si Raluca Beldiman, Brand Designer la Seed Consultans si autoarea conceptului.
Pe langa dorinta imediata a reprezentantilor Scandia Food de a creea o identitate separata de cea a produselor, rebrandingul face parte din strategia pe termen lung care “vizeaza ca Scandia Food sa devina cea mai mare companie romaneasca de produse alimentare la nivel national si lider in nutritie in urmatorii cinci ani”, afirma Directorul General al acesteia, Robert Redeleanu. “Lansarea unei noi imagini a corporatiei Scandia Food este fundamentala pentru noua directie a companiei noastre. Aceasta initiativa depaseste cu mult o simpla schimbare de forma, ci dimpotriva, dorim sa transmitem un mesaj clar ca Scandia Food se transforma intr-o companie inovatoare, orientata catre consumator”, considera reprezentantul Scandia Food.
La indeplinirea obiectivului indraznet vor contribui, spune Robert Redeleanu, si investitia de peste 40 de milioane euro intr-o noua unitate de productie, extinderea portofoliului de produse pe noi segmente, dar si cresterea ponderii exporturilor din cifra de afaceri.
In acest sens acesta a anuntat deja lansarea unei linii de produse dedicata in special segmentului horeca, care va purta denumirea de Bistro Line si va fi disponibila in cel mult trei saptamani. Cat despre exporturi, compania este prezenta incepand cu acest an in Bulgaria si Ungaria si sporadic in Italia si Spania. Cumulat, exporturile reprezinta in acest moment 5% in cifra de afaceri a companiei, fiind planificat ca in termen de cinci ani sa creasca pana la 15%. De altfel, “jumatate din cresterea companiei din urmatorii ani va veni din export”, declara Robert Redeleanu. In plan logistic, cresterile despre care vorbeste reprezentantul Scandia Food vor fi sustinute de noua unitate de productie de la Sibiu, care aduce un plus de 30% la capitolul productivitate.
Executivul Scandia Food nu exclude nici achizitiile ca optiune de dezvoltare mentionand ca desi se intereseaza contant de astfel de oportunitati, “nu s-au gasit inca sinergiile potrivite”.
Compania a inregistrat o cifra de afaceri de 203 milioane lei in 2009, in crestere cu 1,7% fata de 2008, iar pentru anul acesta directorul companiei estimeaza o stagnare la nivelul anului precedent. “Ne confruntam in continuare cu o situatie dificila, piata de conserve din Romania scazand in primele noua luni accentuat, cu 12-15%, potrivit datelor MEMRB”, afirma Redeleanu. Chiar si asa, Romania se pozitioneaza peste Bulgaria, care reprezinta o treime din piata noastra de profil.
Scandia Food are o traditie de peste 90 de ani si este lider pe piata conservelor pe baza de carne din Romania, avand o cota de piata valorica de peste 68% (sursa: MEMRB, iulie 2010). Scandia Food este prezenta in Romania prin brandurile sale: Scandia Sibiu - pate de ficat, mancaruri traditionale romanesti gata preparate si carne in suc propriu, Pate Bucegi – lider al categoriei de pate de ficat si Sadu – pate de ficat, mancaruri la conserva si carne la conserva.








