Românii stochează în special produse făcute în casă | Progresiv

  Românii stochează în special produse făcute în casă

 

Deşi vorbim despre un comportament pe care îl adoptă majoritatea românilor, predispoziţia spre stocare şi diversitatea categoriilor depozitate în casă pe termen mai lung sunt direct proporţionale cu statutul social. Un alt aspect interesant este faptul că produsele făcute în casă ocupă primele poziţii în topul categoriilor de alimente şi băuturi stocate, fiind depozitate de peste opt din zece români - arată cel mai recent studiu realizat de compania de cercetare 360insights pentru revista Magazinul Progresiv.

Consumatorii români manifestă un comportament de stocare accentuat, atât în categoria alimentelor, cât şi a băuturilor. În ceea ce priveşte profilul românilor care stochează, se remarcă faptul că diversitatea în stocare este influenţată de statutul social. Astfel, persoanele care depozitează cele mai multe produse alimentare sunt acelea care au un nivel mediu şi ridicat al venitului, acest fapt datorându-se şi frecvenţei cu care acest segment de consumatori merge la cumpărături - săptămânal.

Tinerii şi segmentul de adulţi până în 44 de ani sunt cei care au mai multă diversitate în depozitare, pe când vârstnicii au puţine categorii pentru care fac stoc, depozitând în principal conserve făcute în casă şi mai puţin produse din comerţ. Un alt factor care influenţează acest comportament este numărul de membri din gospodărie, în familiile numeroase şi în cele cu copii, stocarea crescând semnificativ.

Conservele din fructe, primele stocate

Primele poziţii în topul alimentelor stocate în gospodăriile românilor sunt ocupate de compoturi, dulceaţă şi gem. De asemenea, tot în prima parte a clasamentului regăsim murăturile, conservele de legume şi sosurile (bulion, dar şi muştar şi ketchup). Pentru aceste categorii se remarcă faptul că în majoritatea cazurilor (peste 85%) este vorba despre produse făcute în casă.

Din categoria de ouă şi lactate, ouăle sunt nelipsite din frigiderele românilor (82% dintre aceştia stocând aceste produse), pe când brânzeturile, laptele, iaurtul şi alte tipuri de lactate sunt stocate fiecare de una din două persoane. Pentru toate acestea, sursa principală de provenienţă o reprezintă magazinele, însă în cazul ouălor circa jumătate din  stocuri provin din producţia proprie (din gospodoria personală sau a altcuiva).

Carnea proaspătă este un alt produs cheie din stocul de alimente şi, fiind vorba de păstrare pe o perioadă mai mare de timp, în majoritatea cazurilor aceasta este depozitată în congelator şi mai puţin în frigider (84% vs. 31%). În ceea ce priveşte sursa de provenienţă, 3 din 5 români au achiziţionat carne doar din comerţ, 4 din 10 români doar din producţie proprie şi 1 din 5 români din ambele surse.

Mezelurile se regăsesc la polul opus al clasamentului, acest fapt datorându-se în principal faptului că au termen redus de valabilitate. În ceea ce priveşte conservele de carne, condiţiile de păstrare sunt mult mai permisive, şi totuşi, doar patru din zece români au cel puţin două conserve de acelaşi tip în casă.

„În cazul conservelor putem observa că retailerii şi producătorii au oportunitatea de a stimula cumpărarea mai multor unităţi per ocazie, crescând astfel stocul de acasă şi implicit consumul categoriei”, a precizat Manuela Dănilă, Client Service& New Business Development Manager la compania de cercetare 360insights.

70% din vinul stocat provine din producţie proprie

Dacă ne referim la tipurile de băuturi pe care românii le depozitează în gospodărie, apa este cea care conduce clasamentul - 63% dintre respondenţi afirmând că au în casă cel puţin două sticle de apă îmbuteliată. Poziţia a doua în topul băuturilor non-alcoolice este ocupată de sucuri, aproximativ unul din trei români având acest produs depozitat în casă.

Atât pentru apă, cât şi pentru sucuri, bucureştenii manifestă un comportament de stocare mai accentuat – trei din patru locuitori depozitează în locuinţă apă îmbuteliată.

În ceea ce priveşte comportamentul de stocare în categoria băuturilor alcoolice, vinul se regăseşte pe prima poziţie, mai mult de unu din doi români având vin depozitat în locuinţă sau în gospodărie. „Acest lucru nu este deloc surprinzător, având în vedere faptul că studiul 360insights a fost derulat în perioada octombrie-noiembrie, imediat după recolta de toamnă. Dovadă este faptul că 72% din vinul stocat este vin făcut în casă şi nu din comerţ”, explică Manuela Dănilă.

Pe a doua poziţie a clasamentului se află categoria de lichioruri şi băuturi spirtoase pe bază de fructe, şi în acest caz mai mult de patru din cinci români realizând produsele în casă. Berea şi băuturile spirtoase continuă clasamentul, cu scoruri apropiate: 35% au în casă mai mult de două beri şi 34% au stoc de băuturi spirtoase. Cel mai mic scor a fost înregistrat de şampanie, doar 13% din persoanele din mediul urban având şampanie stocată în gospodărie.

Studiul 360Omnibus a fost realizat în perioada octombrie - noiembrie folosind metoda CATI (interviuri telefonice asistate de calculator), pe un eşantion de 780 de respondenţi. Universul cercetării a fost reprezentat de femei şi bărbaţi, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 64 de ani.

sezamo
Sezamo extinde portofoliul de mărci proprii și lansează o nouă gamă premium de carne
Supermarketul online Sezamo își extinde portofoliul de mărci proprii și lansează Sutcha Prime, noua gamă premium din cadrul brandului Sutcha,...
eJobs - 31% dintre respondente s-au simțit discriminate la locul de muncă din cauza statutului de mamă. Detalii pe revistaprogresiv.ro
eJobs - 31% dintre respondente s-au simțit discriminate la locul de muncă din cauza statutului de mamă
Statutul de mamă care lucrează schimbă, în cele mai multe cazuri, ordinea priorităților din viața profesională, după cum arată datele celui...