Rewe a deschis al 117-lea Penny Market si mai are in plan 5 inaugurari in 2011 | Progresiv
Rewe Romania, compania care opereaza reteaua de magazine de tip discount Penny Market si Penny Market XXL, a deschis la Satu Mare cel de-al 117-lea magazin Penny Market din tara si unitatea cu numarul 123 din reteaua sa, care mai cuprinde 6 unitati Penny Market XXL. Planurile de expansiune ale Rewe Romania nu se vor opri aici, reteaua urmand sa deschida 5 noi magazine, pana la sfarsitul acestui an. 
Penny Market Satu Mare, situat in Strada Strandului nr.3, introduce elemente noi atat in ceea ce priveste suprafata de vanzare, cat si aspectul exterior al magazinului. Spatiul de vanzare a fost extins la circa 815 mp, iar designul exterior a fost stilizat.
Principiul Penny Market se bazeaza pe achizitionarea de produse autohtone, ponderea cea mai mare in sortiment avand-o produsele alimentare.
Totodata, noul magazin va avea un sortiment bogat de marci proprii, atat nationale cat si internationale, produse de calitate superioara la preturi foarte avantajoase.
La nivel national, Rewe Romania a creat - pana in prezent - peste 2.500 locuri de munca, iar ca urmare a deschiderii magazinului din Satu Mare au fost create – la nivel local – 16 locuri de munca suplimentare.
Grupul Rewe se numara printre liderii europeni in comertul alimentar, fiind prezent in tari precum Germania, Austria, Italia, Ucraina, Ungaria, Rusia, Cehia si Bulgaria.








