Reţeaua Pronto a preluat şi ultimul magazin Tradiţional Ecologic | Progresiv

Pronto, cel mai mare francizat al grupului Carrefour de pe piaţa locală, a integrat, în luna octombrie, în reţeaua proprie şi ultimul magazin operaţional al retailerului Tradiţional Ecologic, ajungând la 15 unităţi comerciale. În luna septembrie, Pronto a mai achiziţionat 5 magazine ale Tradiţional Ecologic, un alt francizat Carrefour.  Reţeaua Pronto a preluat şi ultimul magazin Tradiţional Ecologic

„Prin această deschidere, Pronto îşi consolidează statutul de cel mai mare francizat Carrefour din România, fiind totodată şi cea mai mare reţea independentă de magazine de proximitate din Bucureşti”, au declarat reprezentanţii companiei.

Magazinul a fost deschis în Pipera-Tunari, nr. 34 D. Tot în luna octombrie, Pronto a relocat magazinul din Băneasa, de pe bulevardul Ficusului.

„Pentru că nu mai corespundea standardelor de performanţă, magazinul a fost mutat în Şoseaua Mihai Bravu, nr. 132-135, într-o locaţie cu spaţiu de vânzare de 110 mp, fiind acum cel mai mare magazin Pronto din punct de vedere al suprafeţei”, se arată într-un comunicat al companiei .

Cele 15 supermarketuri de proximitate Pronto Express pe care le operează în prezent retailerul oferă clienţilor următoarele beneficii:

  • Produse marcă proprie Carrefour;
  • Carduri de fidelitate cu cash-back şi prețuri speciale la mărci naționale de volum;
  • Aprovizionare zilnică cu legume şi fructe proaspete, lactate, mezeluri şi panificaţie;
  • Patiserie caldă, preparată în magazin;

Pronto operează în franciza Carrefour din noiembrie 2013 şi numără în prezent peste 80 de angajaţi şi colaboratori.
 

evolutia consumului in contextul crizei energetice
Consumul populației a continuat să scadă. Paștele nu a reușit să readucă vânzările magazinelor pe plus
Pe fondul crizei energetice, consumul populației a continuat să scadă și în luna aprilie, în special în ceea ce privește vânzarea de...
Lenor dezvoltă experiența din categoria balsamurilor prin tehnologie
Lenor dezvoltă experiența din categoria balsamurilor prin tehnologie
Senzația hainelor proaspăt spălate rămâne un atribut relevant în evaluarea produselor din categorie, cu impact direct asupra percepției de...
Bestjobs: Peste 119.000 de candidați au susținut primul interviu cu asistentul AI Bestie. Detalii pe revistaprogresiv.ro
Bestjobs: Peste 119.000 de candidați au susținut primul interviu cu asistentul AI Bestie
În perioada martie – mai 2026 au avut loc pe platforma Bestjobs 395.950 de interviuri, iar peste 119.000 de candidați au trecut pragul primului...
Delaco numește un nou director de resurse umane. Detalii pe revistaprogresiv.ro
Un nou director de HR pentru Delaco
Delaco, unul dintre cei mai importanți jucători din categoria de brânzeturi, a numit-o pe Roxana Eleonora Macarie în funcția de Director de...
sezamo
Sezamo extinde portofoliul de mărci proprii și lansează o nouă gamă premium de carne
Supermarketul online Sezamo își extinde portofoliul de mărci proprii și lansează Sutcha Prime, noua gamă premium din cadrul brandului Sutcha,...
eJobs - 31% dintre respondente s-au simțit discriminate la locul de muncă din cauza statutului de mamă. Detalii pe revistaprogresiv.ro
eJobs - 31% dintre respondente s-au simțit discriminate la locul de muncă din cauza statutului de mamă
Statutul de mamă care lucrează schimbă, în cele mai multe cazuri, ordinea priorităților din viața profesională, după cum arată datele celui...