Punctul de vedere al AMRCR cu privire la atacurile venite din partea Ministrului Agriculturii Valeriu Tabara la adresa marilor retaileri | Progresiv

Redam in integralitate pozitia oficiala cu privire la atacurile venite din partea Ministrului Agriculturii Valeriu Tabara la adresa marilor retaileri: Punctul de vedere al AMRCR cu privire la atacurile venite din partea Ministrului Agriculturii Valeriu Tabara la adresa marilor retaileri

ASOCIATIA MARILOR RETELE COMERCIALE DIN ROMANIA (AMRCR) constata ca domnul Valeriu Tabara, ministrul Agriculturii, s-a lansat in ultimele saptamani intr-o serie de atacuri la adresa marilor retaileri, considerandu-i pe acestia responsabili de cresterile de preturi ale alimentelor.

Aceste atacuri vin in ciuda faptului ca Raportul Anual al Consiliului Concurentei spune ca, in ultimii 5 ani, cresterea preturilor la consumator a fost mai putin accentuata decat cresterea preturilor la producator, observandu-se un decalaj care dovedeste o data in plus ca retailul modern a fost unul benefic pentru consumatorul final. Mai mult decat atat, in acelasi raport se spune ca piata de retail este una deschisa, dinamica si concurentiala, fara posibilitatea ca vreuna dintre marile retele comerciale sa manifeste putere de piata mai mare decat restul competitorilor.
 
Retailerii din Romania se vad nevoiti sa riposteze pentru modul in care sunt folositi drept “tapi ispasitori” pentru toate problemele existente in sectorul agro-alimentar , in conditiile in care multe dintre propunerile legislative actuale sunt restrictive si impiedica realizarea unui comert modern. Este probabil mai usor sa denigrezi retailul, decat sa faci eforturi sa modernizezi agricultura.
 
Pe de alta parte, e curios faptul ca ministrul Agriculturii se razboieste tocmai cu marile retele comerciale, invinuindu-le de lipsa ofertei de produse romanesti, in conditiile in care chiar acest minister are sarcina de a organiza centre de achizitie si de distributie a produselor fermierilor mici si mijlocii, astfel incat accesul acestora in retelele  de hipermarket sa fie posibil. Stim foarte bine ca, de-a lungul ultimilor 20 de ani, Ministerul Agriculturii nu a avut o politica de incurajare a asocierii producatorilor agricoli, pentru ca in acest fel sa se poata intemeia o agricultura industriala si sa se ofere fermierului roman posibilitatea de a intra intr-o competitie europeana. Prin sprijinirea asociatiilor agricole si prin crearea de centre de colectare, produsele romanesti ar fi avut astfel sansa sa concureze pe piata interna cu marfurile de import. Din pacate, in  afara de subventii, acest minister nu a sustinut cu nimic fermierul roman, ci dimpotriva, l-a abandonat bunului plac al procesatorilor si speculantilor.
 
In nici o tara in care se deruleaza un comert modern micii producatori nu au contracte directe cu marile retele de magazine, intrucat este evident faptul ca doar asociindu-se,  acestia vor putea furniza volumele mari de marfa solicitate si rulate zilnic de marile magazine.
 
Puterea consumatorului roman a scazut in anul 2010 foarte mult, iar perspectivele lui 2011 sunt la fel de sumbre. Cu toate ca sectorul de retail a resimtit puternic acest lucru, el este in permanenta preocupat de oferirea celor mai competitive preturi de pe piata, fara a face insa rabat de la calitate. Chiar daca este nevoit sa se rezume la a proteja doar consumatorul final de cresterile speculative de preturi (prin negocierea si, uneori, chiar absorbirea acestora), retailerul are capacitatea de a filtra majorarile de preturi si s-a dovedit mereu preocupat in a le permite doar pe cele justificate.

Totodata, nu trebuie neglijat faptul ca piata de legume si fructe, dar si importurile de carne pe filiere care eludeaza plata TVA-ului, fac obiectul unei puternice evaziuni fiscale - fenomen ce conduce la distorsiuni ale preturilor si afecteaza brutal producatorul roman. Si in acest caz, AMRCR a atras atentia de nenumarate ori organelor abilitate sa isi faca datoria.
 
In consecinta, ASOCIATIA MARILOR RETELE COMERCIALE DIN ROMANIA (AMRCR) cere in mod imperativ ministrului Agriculturii, domnul Valeriu Tabara, sa inceapa demersuri urgente pentru realizarea de centre regionale de colectare a produselor agricole si alimentare romanesti.
 
AMRCR isi manifesta in mod deschis disponibilitatea de a fi un partener constant si de incredere al Ministerului Agriculturii sau al oricarei alte structuri intr-o astfel de initiativa.
 
Asociatia Marilor Retele Comerciale din Romania (AMRCR) este o asociatie profesionala din care fac parte cei mai mari jucatori care opereaza pe piata de retail din Romania. Aceasta a fost constituita in anul 2003 si are in acest moment urmatorii membri Cora, Carrefour, Auchan, Kaufland, real, Selgros, Metro Cash & Carry, Billa,  Mega Image, Profi, Penny Market, Praktiker , Bricostore, Baumax, Dedeman, Hornbach, OBI si Mobexpert.
AMRCR este singura reprezentanta a Romaniei la Eurocommerce.
 

Transavia lanseaza o noua gama de produse din carne de pui gata de gatit
TRANSAVIA lansează o nouă gamă de preparate din carne de pui gata de gătit
TRANSAVIA lansează gama Fragedo Delicii Urbane, o colecție de preparate din carne de pui condimentate uscat, gata de gătit, create pentru...
Extinderea în retail a adus un plus de peste 28% a afacerilor cramei Domeniile Davidescu în 2025. Detalii pe revistaprogresiv.ro
Extinderea în retail a adus un plus de peste 28% a afacerilor cramei Domeniile Davidescu în 2025
Domeniile Davidescu, cramă premium cu producție în Republica Moldova și prezență consolidată pe piața din România, anunță o creștere cu...
Aproape 8.000 de joburi postate pe eJobs.ro în acest moment au salariul afișat, ceea ce reprezintă 45% din numărul total de locuri de muncă disponibile. Procentul a crescut cu aproape 10% în ultimele luni, angajatorii făcând pași suplimentari în direcția publicării salariului în anunțul de angajare pe măsură ce ne apropiem de faza în care transparența salarială va deveni obligatorie. Detalii pe revistaprogresiv.ro
eJobs: Procentul joburilor cu salariul afișat a urcat la 45%, cu o lună înainte de transparentizarea pieței salariilor
Aproape 8.000 de joburi postate pe eJobs.ro în acest moment au salariul afișat, ceea ce reprezintă 45% din numărul total de locuri de muncă...
Kandia își schimbă complet identitatea vizuală și extinde portofoliul pe piața din România
Kandia își schimbă complet identitatea vizuală și extinde portofoliul pe piața din România
Kandia Dulce, unul dintre cele mai cunoscute branduri de ciocolată din România, anunță finalizarea unui proces amplu de relansare, care...
Crama Vifrana Adamclisi Constanta
O cramă de vin bio din județul Constanța vrea să vândă 57,75% din acțiuni pentru 775.000 de euro
Acționarii cramei Vifrana din Adamclisi, județul Constanța, scot la vânzare un pachet de 57,75% din acțiuni, la prețul de 0,14 RON/acțiune, o...
Kaufland lansează o campanie de reducere a prețurilor la peste 500 de produse. Vezi mai multe detalii pe revistaprogresiv.ro
Kaufland lansează o campanie de reducere a prețurilor la peste 500 de produse
Kaufland România lansează campania „Tăiem inflația”, prin care reduce prețurile la peste 500 de articole, în perioada 6 mai – 9 iunie,...