Profitul Carrefour depăşeste aşteptările | Progresiv
Carrefour a anunţat o creştere semnificativă a profitului în primul semestrul din 2014, datorită îmbunătăţirii condiţiilor din Franţa şi America Latină. Pentru prima jumătate a anului, profitul net a urcat cu 16,7% până la 274 milioane euro (rate constante), iar profitul operaţional a înregistrat un avansa de 13,8% ajungând la 833 milioane, datorită creşterii de 6,9% în Franţa şi 19,3% în restul Europei şi pe pieţele emergente. Şi situaţia din Spania şi Italia s-a îmbunătăţit, iar Brazilia şi Argentina au înregistrat creşteri semnificative, care au echilibrat scăderile din China. 
La începutul lunii august, grupul a anunţat o creştere importantă a încasărilor în trimestrul doi. Compania a declarat că va continua să se concentreze asupra politicii de preţuri şi ofertei, accelerând deschiderea de magazine multi-format.








