Profitul British American Tobacco a crescut cu 5% in 2010 | Progresiv
Producatorul de tigarete British American Tobacco (BAT) a inregistrat la nivel global o crestere de 5% a profitului din 2010, valoarea acestuia ajungand la aproape 5,1 miliarde de euro, in ciuda dificultatilor existente pe pietele din Europa de Est, unde volumele vandute au scazut din cauza comertului ilicit cu tigarete.
Potrivit raportului financiar preliminar al companiei, toate regiunile in care opereaza BAT au obtinut rezultate bune. Cu toate acestea, cresterea alarmanta a contrabandei cu aceste produse si-a pus amprenta asupra activitatii companiei in tarile in care acest fenomen este unul de amploare.
Acesta este si cazul Romaniei, una din pietele-cheie din Europa de Est, unde cota de piata s-a mentinut la un nivel ridicat, insa volumele de tigari vandute a scazut considerabil pe fondul cresterii preturilor, care au impins consumatorii catre produsele contrafacute.
In zona Europei de Est, profitul BAT a scazut anul trecut cu 60,1 milioane de euro fata de 2009, ajungand la valoarea de 422 de milioane de euro. Potrivit companiei, acest lucru este o consecinta a evolutiei cursului de schimb valutar din regiune.








