Profi bifează o nouă deschidere, în Țăndărei | Progresiv


Profi a inaugurat joi, 2 octombrie, primul sau magazin din Țăndărei, cea de-a 122 localitate în care retailerul este prezent. Cu această deschidere, rețeaua Profi a ajuns la 251 de unități comerciale. Profi bifează o nouă deschidere, în Țăndărei

Noul magazin este amplasat pe Calea București nr. 200, Țăndărei, având o suprafață de vânzare de 275 mp. Profi Țăndărei funcționează în format standard și este al treilea magazin al retailerului din județul Ialomița, alte două aflându-se în Slobozia și Urziceni.

Profi, deținut de fondul de investiții Enterprise Investors, este cel de-al doilea lanț de magazine în funcție de numărul de unități comerciale din România, fiind prezent în 122 de localități din 40 de județe. Compania are aproximativ 6.000 de angajați care activează în cele 251 de magazine Profi și Profi City. În anul financiar 2013, retailul a inregistrat o cifră de afaceri de 330 de milioane de euro.

evolutia consumului in contextul crizei energetice
Consumul populației a continuat să scadă. Paștele nu a reușit să readucă vânzările magazinelor pe plus
Pe fondul crizei energetice, consumul populației a continuat să scadă și în luna aprilie, în special în ceea ce privește vânzarea de...
Lenor dezvoltă experiența din categoria balsamurilor prin tehnologie
Lenor dezvoltă experiența din categoria balsamurilor prin tehnologie
Senzația hainelor proaspăt spălate rămâne un atribut relevant în evaluarea produselor din categorie, cu impact direct asupra percepției de...
Bestjobs: Peste 119.000 de candidați au susținut primul interviu cu asistentul AI Bestie. Detalii pe revistaprogresiv.ro
Bestjobs: Peste 119.000 de candidați au susținut primul interviu cu asistentul AI Bestie
În perioada martie – mai 2026 au avut loc pe platforma Bestjobs 395.950 de interviuri, iar peste 119.000 de candidați au trecut pragul primului...
Delaco numește un nou director de resurse umane. Detalii pe revistaprogresiv.ro
Un nou director de HR pentru Delaco
Delaco, unul dintre cei mai importanți jucători din categoria de brânzeturi, a numit-o pe Roxana Eleonora Macarie în funcția de Director de...
sezamo
Sezamo extinde portofoliul de mărci proprii și lansează o nouă gamă premium de carne
Supermarketul online Sezamo își extinde portofoliul de mărci proprii și lansează Sutcha Prime, noua gamă premium din cadrul brandului Sutcha,...
eJobs - 31% dintre respondente s-au simțit discriminate la locul de muncă din cauza statutului de mamă. Detalii pe revistaprogresiv.ro
eJobs - 31% dintre respondente s-au simțit discriminate la locul de muncă din cauza statutului de mamă
Statutul de mamă care lucrează schimbă, în cele mai multe cazuri, ordinea priorităților din viața profesională, după cum arată datele celui...