Penetrarea rămâne principala provocare a categoriei produselor de protecţie solară | Progresiv

Categoria produselor de protecţie solară ar putea câştiga de la an la an tot mai mulţi consumatori, cu condiţia ca românii să devină mai conştienţi de efectele nocive ale radiaţiilor solare asupra pielii. Potrivit unui studiu privind utilizarea produselor de protecţie solară realizat de firma Exact Cercetare şi Consultanţă pentru Magazinul Progresiv, aproape jumătate dintre românii din mediul urban au declarat că au folosit în ultimele 12 luni cel puţin un produs de protecţie solară pentru piele. Un alt driver important al acestei categorii îl reprezintă copiii, care influenţează decizia de cumpărare a părinţilor. Penetrarea rămâne principala provocare a categoriei produselor de protecţie solară

În ceea ce priveşte profilul cumpărătorului, există o tendinţă de omogenizare în interiorul categoriei de cumpărători. Se remarcă un grad mai mare de utilizare a acestor produse în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 30-39 de ani, cu educaţie superioară şi mediul de rezidenţă în Bucureşti.

În comportamentul consumatorilor se poate observa că există o atenţie sporită şi faţă de protecţia de după expunerea la soare. Astfel, 31% dintre români au folosit cel puţin o dată în ultimele 12 luni loţiunile care vizează îngrijirea pielii după plajă.

De asemenea, se pot observa diferenţe între consumatorii care nu au copii şi cei care au copii. Mai mult de jumătate (58%) dintre părinţii copiilor mici, cu vârste cuprinse între 0-6 ani, optează pentru loţiune de protecţie solară specială pentru cei mici. Loţiunea pentru îngriirea pielii după plajă este utilizată, de asemenea, de 24% dintre aceştia. Totuşi, în categoria consumatorilor care au copii cu vârsta cuprinsă între 0-6 ani, 16% dintre persoane aleg produse de protecţie solară care nu sunt create special pentru copii.

Un grad mai mare de utilizare al produselor de protecţie solară se remarcă pentru copii cu vârsta cuprinsă între 7-13 ani. Acest fapt se poate datora faptului că, în general, copiii mai mari se expun la soare mai mult decât cei de până în 6 ani, având deci mai multe ocazii de consum în categoria analizată. Astfel, opt din zece părinţi cu copii din segmentul de vârstă de 7-13 ani aleg creme pentru protecţie solară specială pentru pielea sensibilă a copiilor. Loţiunea destinată îngrijirii pielii după plajă este utilizată de 43% dintre părinţi, în timp ce uleiul de plajă pentru protecţie solară special pentru copii este de asemenea folosit de 40% dintre aceştia.

4 din 10 români aleg loţiunile cu factor de protecţie mediu

În ceea ce priveşte factorul de protecţie al loţiunilor utilizate, se face o distincţie clară între adulţi şi copii. În ultimele 12 luni, utilizatorii produselor destinate protecţiei solare au optat în procent de 44% pentru un factor de protecţie mediu (15-30). Factorul de protecţie ridicat (30) a reprezentat opţiunea a 39% dintre utilizatori, iar cel foarte ridicat (50) a fost menţionat de 25% dintre cei care îşi protejează pielea în anotimpul cald. Pentru copii, indiferent de vârsta acestora (0-13 ani), peste jumătate dintre părinţi (63%) preferă un factor de protecţie foarte ridicat (50). Factorul de protecţie ridicat (30) reprezintă opţiunea a 27% dintre părinţi, iar cel mediu (15-30) a doar 20% dintre aceştia.

Chestionaţi în legătură cu momentul de utilizare, 84% dintre cumpărători au afirmat că folosesc produse de protecţie solară vara, atunci când merg la plajă, iar 45% dintre aceştia apelează la produse destinate protecţiei pielii în timpul tututor activităţilor desfăşurate în aer liber pe perioada verii. În cazul copiilor, momentul de utilizare se modifică, aceştia beneficiind de produse de potecţie solară ori de câte ori aceştia ies din casă pe perioada verii: 38% în cazul celor mici (0-6 ani) şi 14 % în cazul copiilor mai mari (7-13 ani).

Fiind vorba despre o categorie de produse folosite preponderent în perioada verii, frecvenţa de folosire a cremelor şi loţiunilor de protecţie solară este redusă. O treime din utilizatori a afirmat că a apelat în ultimul an la astfel de produse pe o perioadă de 7-14 zile, aceeaşi durată de utilizare fiind înregistrată şi în rândul copiilor cu vârsta cuprinsă între 7-13 ani. Pentru copiii din categoria de vârstă 0-6 ani, produsele pentru protecţia pielii sunt folosite pe o perioadă mai lungă de timp, cuprinsă între 30-90 de zile.

Nivea Sun, prima poziţie în clasamentul notorietăţii

În ceea ce priveşte notorietatea asistată a brandurilor, Nivea Sun a fost clasată de respondenţi în fruntea clasamentului, fiind menţionată de 37% dintre aceştia, iar următoarele poziţii sunt ocupate de gamele Avon Sun şi Elmiplant. Ele se situează însă la distanţă destul de mică de prima clasată, fiind menţionate de 36%, respectiv 35% dintre respondenţi.

Clasamentul mărcilor se păstrează şi dacă vorbim despre utilizarea produselor de protecţie solară. Astfel, între mărcile folosite cel puţin o dată în ultimele 12 luni, marca Nivea Sun reprezintă alegerea a peste 20% dintre românii din mediul urban. Gama Avon Sun a fost utilizată de 15% dintre români, în timp ce Elmiplant de 13%. Dacă ne referim la copiii cu vârste cuprinse între 0-13 ani, părinţii au optat în primul rând pentru gamele Nivea Sun şi Avon Sun.

Factorul de protecţie contează cel mai mult în decizia de cumpărare

Fiind vorba despre o categorie de produse utilizate mai ales în sezonul primăvară-vară, momentul de achiziţie al produselor pentru protecţie solară coincide cu această perioadă. Astfel, aproximativ nouă din zece cumpărători au menţionat intervalul mai-septembrie 2013 ca  ultimă dată când au cumpărat produse destinate protecţiei pielii.

În ceea ce priveşte factorii care influenţează decizia de cumpărare, respondenţii au declarat ca principale aspecte factorul de protecţie (82%), brandul (52%) şi experienţa anterioară cu produsul (47%).  De asemenea, au fost  menţionate ca elemente de care se ţine cont în procesul de cumpărare preţul produsului (34%), rezistenţa la apă (26%) şi posibilitatea utilizării produsului de către întreaga familie (21%).

Dacă ne referim la principalele beneficii identificate de utilizatorii produselor de protecţie solară, 85% dintre cumpărători au menţionat faptul că îi ajută să prevină arsurile pielii în urma expunerii la soare, în timp ce 54% dintre aceştia consideră că previn apariţia dermatitelor (iritaţii ale pielii n.r.). Alte beneficii menţionate de utilizatori au fost: prevenirea cancerului de piele şi a pigmenţilor inestetici (pete maronii n.r.) şi prevenirea îmbătrânirea pielii -aspecte menţionate de unu din doi cumpărători.

Cercetarea a fost realizată pe un eşntion reprezentativ de 655 de respondenţi, cu vârsta cuprinsă între 18-60 de ani, din mediul urban. Respondenţii au fost selectaţi aleatoriu din panelul Exact Cercetare şi Consultanţă, iar culegerea datelor a fost realizată în intervalul 15-20 mai 2014.
 

Genesis Biopartner statie biogaz Cordun Neamt
Genesis Biopartner a investit 17 milioane de euro într-o nouă stație de biogaz
Grupul Genesis Biopartner a inaugurat o nouă stație de biogaz în comuna Cordun, județul Neamț, după o investiție de aproximativ 17 milioane de...
Auchan Bradu 2
Auchan redeschide încă un magazin în Pitești după ce a finalizat modernizarea acestuia
După ce a dus conceptul de hiperstore la Pitești prin remodelarea locației din Găvana, Auchan anunță redeschiderea celui de-al doilea...