Pe timp de criza trebuie sa reevaluam costurile de operare ale magazinelor | Progresiv
Capacitatea de a face promotii, dar si notorietatea de care se bucura in randul clientilor produsele livrate sunt criterii de baza in colaborarea cu furnizorii, spune proprietarul magazinelor Hofer din Baia Mare. De Andreea Ion.
Reteaua de magazine Hofer a pornit in anul 1991 de la o brutarie in care, pe langa paine, proprietarul vindea si produse lactate. Pastrand profilul initial, magazinul si-a extins gama de articole, iar un an mai tarziu a devenit o unitate comerciala cu o oferta bogata de produse de larg consum. Profitul realizat de magazin intr-o perioada scurta de timp a sustinut deschiderea unui al doilea spatiu comercial.
Dupa patru ani de la cedarea a doua locatii catre grupul german Rewe, reteaua Hofer numara in prezent opt unitati comerciale - dintre care cinci magazine cu autoservire, restul avand servirea asistata de vanzator. Gama de produse de la nivelul unui magazin este alcatuita preponderent din articole alimentare, in proportie de 85%.
Produsele proaspete sunt printre cele mai vandute in magazin, motiv pentru care ele reprezinta peste 50% din oferta alimentara pusa la dispozitia clientilor. Ca si categorie de pret, produsele se incadreaza fie in gama economica, fie in cea premium. „Avem clienti pentru produsele premium, se pare ca aceasta gama - reprezentata de cele mai multe ori de produsele cu notorietate pe piata - este preferata in detrimentul articolelor cu preturi mici si foarte mici”, afirma Dan Hofer, administratorul retelei Hofer. Potrivit declaratiilor sale, exista o gama de produse pentru care calitatea si nu pretul constituie un criteriu de achizitie, iar acestea sunt in special produsele pentru copii, fructele si legumele.
Discounturi in special la produse de baza
Produsele de baza au beneficiat de o atentie deosebita in politica de promotii si discounturi derulata in magazine. Pretul acestora a fost ajustat la contextul economic prin reducerea adaosului de la raft, iar consecinta a fost cresterea vanzarilor.
Pe langa acestea, in contextul crizei economice proprietarul Hofer a incercat si reducerea pretului de raft la produsele cu notorietate care - desi sunt preferate de consumatori in ciuda pretului mai mare - ajung sa fie cumparate mai rar.
Din dorinta de a evita situatiile de rupturi de stocuri, retailerul a considerat oportuna infiintarea unui depozit central din care sa fie aprovizionate cele opt magazine ale retelei.
Relatiile cu furnizorii sunt dictate in cea mai mare masura de succesul produselor de la raft. De regula, calitatea produselor livrate si posibilitatea de a oferi promotii sunt criterii de baza in colaborarea cu furnizorii. „Sustinem acei furnizori interesati sa se promoveze si care ofera promotii dar si produse cu notorietate in randul consumatorilor. Avem contracte prin care unele produse au pozitii privilegiate in raport cu altele, dar acest lucru se intampla numai datorita popularitatii lor in randul clientilor”, afirma Dan Hofer.
In medie, intr-un magazin Hofer sunt opt angajati. O parte dintre acestia sunt in companie chiar de la primele magazine deschise si au tinut pasul cu toate schimbarile prin care a trecut comertul traditional pana in prezent. „Trebuie sa recunosc ca la inceput am invatat meserie de la primii angajati care aveau aveau experienta in domeniul comertului”, afirma Dan Hofer.
Vanzatoarele si sefii de magazin s-au dovedit in cazul retelei Hofer cei mai loiali angajati. Cu toate acestea, rata de fluctuatie a personalului este de aproximativ 20%.
Criza a luat 20% din vanzari
Ultimii doi ani din activitatea retelei au fost marcati de efectele crizei economice, lucru observabil si in vanzarile totale ale retelei: acestea s-au diminuat cu 20% fata de perioada anterioara.
Daca in 2009 scaderea consumului s-a resimtit nu neaparat prin diminuarea numarului de clienti, ci mai ales prin diminuarea cosului de cumparaturi, anul trecut rezultatele au conturat un nou trend.
„Din ianuarie si pana la finalul anului 2010 am observat o crestere de 6-7% a vanzarilor si sunt convins ca nu a crescut puterea de cumparare a oamenilor, ci noi am fost poate mai atenti la promotiile derulate si la modul in care ne-am diferentiat de concurenta”, mai spune Dan Hofer.
Pentru ca activitatea retelei sa nu fie afectata de repercursiunile recesiunii, la nivelul magazinelor s-a incercat pe cat posibil reducerea costurilor de operare si s-au luat masuri de optimizare. In limita functionarii la parametrii normali, s-au putut face reduceri la costurile de operare ale magazinelor, in special la instalatiile electrice. In ceea ce priveste costurile de optimizare, aprovizionarile cu marfa au fost corelate intre ele astfel incat sa nu existe rute neexploatate la maxim sau drumuri inutile catre furnizori.
Rebranding in 2011
Dan Hofer, administratorul Hofer, mai precizeaza ca planurile pe 2011 ale companiei sale vizeaza in primul rand rebranduirea retelei de magazine; astfel, vor urma investitii in crearea unui nou logo, reamenajarea interioara, dar si exterioara a magazinelor. In planul investitiilor se afla si o serie de costuri ce vizeaza imbunatatirea procesului logistic, achizitionarea de noi echipamente si utilaje pentru unitatile de productie proprie, precum cele de cofetarie si brutarie.
Dan Hofer nu excluse posibile inaugurari de magazine in acest an, insa spune ca acest lucru depinde de ameliorarea situatiei consumului. „Noi dispunem de toate resursele necesare, avem o echipa in cadrul grupului care se ocupa de amenajarea magazinelor, astfel ca, exceptand inchirierea spatiului comercial, costul de inaugurare s-ar reduce la aproximativ 60.000 euro pe unitate noua”, afirma Dan Hofer.
O privire de ansamblu asupra comertului la nivelul orasului Baia Mare indica prezenta a 11 supermarketuri si doua hypermarketuri, pe langa acestea fiind operationale si un numar mare de magazine traditionale. Dan Hofer se asteapta insa ca pe termen lung, comertul in oras sa fie dominat de marile retele internationale, alaturi de care vor convietui in cartiere sau in zone cu vad comercial bun magazinele de format traditional, insa intr-o proportie mult mai mica decat in prezent.