Organismele de certificare bio, sanctionate daca nu respecta regulamentele UE | Progresiv

Guvernul a aprobat, joi, o ordonanta de urgenta prin care creeaza cadrul institutional pentru stabilirea contraventiillor si sanctiunilor care vor fi aplicate organismelor de inspectie si certificare a alimentelor ecologice, in cazul in care acestea incalca prevederile regulamentelor UE in domeniu. Organismele de certificare bio, sanctionate daca nu respecta regulamentele UE

Proiectul a fost motivat, pe de o parte, de faptul ca folosirea frauduloasa a termenilor de „ecologic”, „biologic”, „organic” sau a abrevierilor acestora, precum „bio”, „eco”, ca marci comerciale sau practici de utilizare, inclusiv pe eticheta produsului, materiale publicitare si documentele comerciale, poate induce in eroare consumatorul, acestea nefiind obtinute in conformitate cu regulile de productie ecologica, se arata intr-un comunicat al Ministerului Agriculturii.

Guvernul a decis aprobarea actului normativ dupa ce au fost constatate cazuri frecvente de nerespectare de catre organismele de inspectie si certificare pentru domeniul agriculturii ecologice, a prevederilor legislatiei comunitare, pentru care Comisia Europeana a solicitat ca Romania sa ia masurile necesare pentru asigurarea trasabilitatii produselor ecologice in toate stadiile de productie, procesare si distributie.

Ministerul Agrulturii estimeaza ca implementarea masurilor va asigura imbunata?irea activitatii din sectorul de agricultura ecologica pe toata filiera, de la producatorul agricol pana la utilizatorul final.

UniCredit Bank aduce în România produsele de investiții de tip Certificate, extinzând accesul clienților la soluții avansate de investiții. citeste mai mult pe revistaprogresiv.ro
UniCredit Bank extinde accesul clienților la soluții avansate de investiții
UniCredit Bank anunță lansarea în România a produselor de investiții de tip Certificate, o nouă categorie de instrumente financiare care...
Unul din doi antreprenori estimează o creștere a cifrei de afaceri în 2027, iar 30% anticipează o profitabilitate mai mare, arată un studiu realizat de Raiffeisen Bank România. citeste mai mult pe revistaprogresiv.ro
Raiffeisen Bank: 1 din 2 antreprenori români estimează creșterea cifrei de afaceri în 2027
Unul din doi antreprenori estimează o creștere a cifrei de afaceri în 2027, iar 30% anticipează o profitabilitate mai mare, arată un studiu...
Amenzi de până la 80.000 de lei pentru nerespectarea obligațiilor privind importul de organisme modificate genetic. citeste mai mult pe revistaprogresiv.ro
Amenzi de până la 80.000 de lei pentru nerespectarea obligațiilor privind importul de organisme modificate genetic  
Companiile care aduc în România semințe, materii prime pentru hrana animalelor, ingrediente alimentare sau produse de cercetare bazate pe...
Oxygen a lansat Speaking Green, un ghid practic pentru comunicarea responsabilă a sustenabilității. citeste mai mult pe revistaprogresiv.ro
Oxygen a lansat Speaking Green, un ghid practic pentru comunicarea responsabilă a sustenabilității 
Oxygen a lansat, în parteneriat cu Ambasada Sustenabilității în România, Speaking Green: Ghid practic pentru comunicarea responsabilă a...
Doar 40% dintre români au un plan financiar pentru următoarele 12 luni și doar unul din doi economisește pentru obiective pe termen lung, potrivit datelor studiului „Banometru - 10 ani. În papucii tăi financiari”. citeste mai mult pe revistaprogresiv.ro
Studiu: Șase din zece români nu au un plan financiar pentru anul următor
Doar 40% dintre români au un plan financiar pentru următoarele 12 luni și doar unul din doi economisește pentru obiective pe termen lung,...
kaufland bevola
Kaufland testează Beauty Zone, un nou concept shop-in-shop
Kaufland România lansează un nou concept de drogherie și înfrumusețare in-store, printr-un proiect pilot în magazinul de pe strada Barbu...