Muller vrea 3% din piata de cascaval pana la sfarsitul anului | Progresiv

Compania Muller Dairy Ro, intrata recent pe piata de cascaval, vrea o cota de 3% pe acest segment de piata pana la sfarsitul anului. “Branzeturile reprezinta o categorie mare, iar noi am decis sa investim intr-un segment important, unde valoarea adaugata este ridicata”, a declarat Tzafrir Granat, directorul general al companiei. Muller vrea 3% din piata de cascaval pana la sfarsitul anului

Muller a inceput demersurile pentru intrarea pe acest segment de piata si a investit pana in prezent cateva sute de mii de euro in cercetare, ambalaje, promovare si sampling. Cascavalul este produs in Romania, fiind fabricat - potrivit unor surse din piata - la unitatea de la Botosani a grupului Five Continents.

De altfel, cascavalul este singurul produs fabricat in Romania pe care grupul Muller il distribuie pe plan local, celelalte lactate comercializate pe piata romaneasca – laptele de consum, smantana si iaurturile – fiind fabricate in Germania.

Produsul se numeste “Das Kaskaval” si va fi disponibil in trei variante, in functie de timpul de maturare (care poate fi de 15, 30 sau 60 de zile) si in doua tipuri de gramaje, 250g si 450g. Una dintre inovatiile aduse de Muller in categorie este ambalajul resigilabil. Cascavalul va fi distribuit, la nivel national, in toate retelele internationale de retail precum si in 2.000 de magazine din comertul traditional.

Cargus accelerează în primele patru luni ale anului: venituri în creștere cu 16,5%. Detalii pe revistaprogresiv.ro
Cargus accelerează în primele patru luni ale anului: venituri în creștere cu 16,5%
Cargus, una dintre cele mai mari companii de curierat din România, a înregistrat o majorare de 16,5% a veniturilor în perioada ianuarie-aprilie...
Ariel - Categoria detergenților: răspuns la noile nevoi ale consumatorilor
Categoria detergenților: răspuns la noile nevoi ale consumatorilor
Categoria detergenților trece printr-o transformare accelerată. Încărcăturile de rufe devin tot mai dificile. Hainele sunt spălate mai rar, dar...
evolutia consumului in contextul crizei energetice
Consumul populației a continuat să scadă. Paștele nu a reușit să readucă vânzările magazinelor pe plus
Pe fondul crizei energetice, consumul populației a continuat să scadă și în luna aprilie, în special în ceea ce privește vânzarea de...
Lenor dezvoltă experiența din categoria balsamurilor prin tehnologie
Lenor dezvoltă experiența din categoria balsamurilor prin tehnologie
Senzația hainelor proaspăt spălate rămâne un atribut relevant în evaluarea produselor din categorie, cu impact direct asupra percepției de...
Bestjobs: Peste 119.000 de candidați au susținut primul interviu cu asistentul AI Bestie. Detalii pe revistaprogresiv.ro
Bestjobs: Peste 119.000 de candidați au susținut primul interviu cu asistentul AI Bestie
În perioada martie – mai 2026 au avut loc pe platforma Bestjobs 395.950 de interviuri, iar peste 119.000 de candidați au trecut pragul primului...
Delaco numește un nou director de resurse umane. Detalii pe revistaprogresiv.ro
Un nou director de HR pentru Delaco
Delaco, unul dintre cei mai importanți jucători din categoria de brânzeturi, a numit-o pe Roxana Eleonora Macarie în funcția de Director de...