METRO lanseaza franciza pentru comerciantii traditionali - GALERIE FOTO | Progresiv

METRO Cash & Carry Romania a anuntat lansarea francizei „La Doi Pasi” care se adreseaza micilor comercianti independenti din comertul traditional. La 1 martie erau aproximativ 200 de magazine intrate in acest program, peste 80 dintre acestea fiind deja functionale dupa proiectul pilot. METRO lanseaza franciza pentru comerciantii traditionali - GALERIE FOTO

Spre deosebire de modelele obisnuite de franciza, programul “La Doi Pasi” permite proprietarilor de magazine sa-si pastreze independenta financiara si operationala pe durata intregii colaborari, potrivit informatiilor furnizate de companie. „Franciza La Doi Pasi este urmarea fireasca a programului de consultanta conceput pentru comertul traditional, „Trader Support & Partnership”, lansat de compania noastra in 2008. Prin acest program, peste 2.000 de clienti revanzatori si-au remodelat magazinele si si-au optimizat activitatea”, a afirmat Marc Carena, Director Management Clienti METRO Cash & Carry Romania.

Principalul obiectiv al Programului „Trader Support & Partnership” (TS&P) are in vedere profesionalizarea clientilor revanzatori si modernizarea magazinelor acestora. Impreuna cu clientii sai, METRO Cash & Carry Romania efectueaza o evaluare atenta a situatiei de piata si a afacerilor acestora. Pe baza datelor compilate astfel, sunt elaborate masuri de imbunatatire. “In acest context, expertii se concentreaza, printre altele, pe gestionarea sortimentatiei, stabilirea preturilor, amenajarea magazinului si metodele moderne de marketing”, au mai precizat reprezentantii METRO Cash & Carry.

Un proiect regional

Primele informatii cu privire la dezvoltarea unei retele in franciza au aparut in toamna anului trecut, cand Kantar Retail anunta lansarea oficiala a proiectului METRO My Store in Bulgaria. In septembrie 2011 existau deja cinci magazine operationale sub aceasta marca, insotita si de motto-ul „Two Steps Away” (n.r. – „La Doi Pasi”, aceeasi denumire sub care functioneaza si magazinele in franciza METRO din Romania). La numai trei luni de la acea data, adica la inceputul lunii decembrie a anului trecut, pe site-ul oficial al francizei din Bulgaria – www.my-store.bg – era anuntata deschiderea magazinului cu numarul 500.

Franciza My Store Bulgaria se adreseaza comerciantilor independenti, care odata intrati in program sunt obligati contractual sa se aprovizioneze din unitatile METRO existente la nivel local si sa comercializeze marcile private ale retelei germane. In schimb, METRO rebranduieste magazinele, opereaza modificari la nivel de layout, sortimentatie si mercantizare, iar angajatii magazinului intrat in sistemul de franciza primesc traininguri pe tehnici de vanzari si comunicare cu clientii.

Potrivit celor mai recente informatii cu privire la evolutia proiectului in tara vecina, furnizate de reprezentantii METRO colegilor nostri de la Progresiv Bulgaria, proiectul vizeaza ca pana la finalul lunii martie 2012 numarul magazinelor din reteaua My Store sa ajunga la 1.000. In principal, programul se adreseaza magazinelor de proximitate, cu suprafete cuprinse intre 40 si 200 de metri patrati.

In luna decembrie a anului trecut, presa de specialitate anunta planurile METRO de a dezvolta o retea de magazine de convenienta si in Ucraina, sub brandul “Moy Magazin”. Proiectul va fi implementat in sistem de franciza, partenerii fiind obligati contractual sa se aprovizioneze din unitatile METRO Cash&Carry existente, unde vor primi un discount. Pentru inceput, noua retea va cuprinde doar 10 unitati-pilot, operand in special in zona de est a tarii.

Primele doua magazine au fost deja deschise in Soledar si Mariupol, ambele localitati facand parte din provincia Donetk. Sortimentatia noului format dezvoltat de METRO in Ucraina cuprinde in jur de 500 de SKU-uri, din care 150 sunt articole marca privata METRO, in timp ce suprafata de vanzare a magazinelor vizate este de cel putin 50 de metri patrati.

Un program similar de franciza METRO se desfasoara in prezent si in Polonia, sub un brand local.

 
 
 
 
 

* Fotografii din magazinul La Doi Pasi Amzei. Sursa: http://www.facebook.com/ladoipasiamzei.

Lidl inaugurează un nou magazin în județul Brașov. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Lidl inaugurează un nou magazin în județul Brașov
Lidl continuă investițiile pe plan local prin deschiderea unui nou magazin în Hărman, județul Brașov. Noul magazin Lidl din comuna Hărman,...
Angajatorii încep să pregătească terenul pentru transparentizarea pieței salariilor. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Angajatorii încep să pregătească terenul pentru transparentizarea pieței salariilor
Cu mai puțin de un an și jumătate înainte ca piața salariilor să devină în mod oficial transparentizată, angajatorii încep să se...
fatada magazin Profi, lant de retail preluat de Ahold Delhaize. Detalii pe www.revistaprogresiv.ro
Noul proprietar Profi alocă 150 mil. euro pentru expansiunea rețelei în 2025
Ahold Delhaize, noul proprietar Profi, a bugetat investiții de 150 de milioane de euro pentru dezvoltarea rețelei Profi pe piața din România....
Piața locală de fuziuni și achiziții, perspective de redresare pe termen scurt
Cornelia Bumbăcea, PwC România: În 2025, ne așteptăm să avem din nou măcar un megadeal pe piața locală de M&A
Piața de fuziuni și achiziții din România a înregistrat anul trecut 239 de tranzacții anunțate, cu o valoare totală estimată de 5,9 miliarde...