Lituania interzice vânzarea băuturilor energizante către minori | Progresiv

Parlamentul lituanian a adoptat o lege prin care se interzice vânzarea băuturilor energizante către persoanele cu vârsta mai mică de 18 ani , încalcarea acestei reglementări fiind pedepsită prin amendă care ajunge până la 116 euro. Lituania interzice vânzarea băuturilor energizante către minori

Oficialii guvernului local susţin că este prima iniţiativă de acest fel din lume. “Nu mai există nicio ţară în lume care să fii dat o astfel de lege, în majoritatea existând doar recomandări în acest sens. Lituania este prima piaţă unde s-a decis acest lucru”, precizează  Almantas Kranauskas, Ministrul Sănătăţii, pentru agenţia de presă AFP.

Kranauskas a mai spus că studii de piaţă recente au arătat că 10% dintre şcolari consumă băuturi energizante cel puţin o dată pe săptămână. El susţine că nivelul ridicat de taurină şi cafeină existent  în unele produse din această categorie duce ala hyperactivitate şi dependenţă şi a citat şi părerea unor cercetători potrivit cărora băuturile energizante pot fi primul pas spre alte tipuri de droguri.

Decizia a stârnit deja reacţii şi în rândul retailerilor, reprezentanţii Maxima – cel mai mare lanţ de supermarketuri din cele trei state baltice – au declarat că vor muta băuturile energizante într-un loc mai puţin vizibil, vor folosi afişe pentru a informa cumpărătorii şi vor monitoriza atent cine achiziţionează aceste produse.
 

Nestlé dezvoltă noi produse dedicate consumatorilor care folosesc medicamente pentru slăbit. citeste mai mult pe revistaprogresiv.ro
Nestlé dezvoltă produse dedicate consumatorilor care folosesc medicamente pentru slăbit
Nestlé încearcă să transforme creșterea popularității tratamentelor pentru slăbit din categoria GLP-1 dintr-o amenințare într-o...
Auchan Back to school 1_1
Auchan România, peste 2.000 de articole în oferta Back to School
Auchan a dat startul campaniei Back to School 2026, cu o ofertă de peste 2.000 de articole. Gama include rechizite, ghiozdane, penare, rucsacuri de...
Sezamo lansează Maia Voice, un asistent activ de cumpărături. Detalii pe revistaprogesiv.ro
Sezamo integrează asistenta AI de shopping în experiența Back to School
Supermarketul online Sezamo integrează Maia, asistenta AI de shopping, în experiența Back to School și le permite părinților să transforme...
Investiții de peste 400 de milioane de euro pentru energie verde în ferme și în sectorul alimentar. citeste mai mult pe revistaprogresiv.ro
Investiții de peste 400 de milioane de euro pentru energie verde în ferme și în sectorul alimentar 
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a încheiat sesiunea destinată...
Promoțiile, mărcile private și canalele de discount câștigă teren pe măsură ce scade puterea de cumpărare. citeste mai mult pe revistaprogresiv.ro
Promoțiile, mărcile private și canalele de discount câștigă teren pe măsură ce scade puterea de cumpărare
Consumatorii români se adaptează presiunilor economice selectând cu atenție ce, cât și de unde cumpără. Analiza State of the Retail Nation...
Cum validează FamiliaRO un model de discount diferit de marile rețele. detalii pe revistaprogresiv.ro
Cum validează FamiliaRO un model de discount diferit de marile rețele
La doar șase luni de la inaugurare, magazinul FamiliaRO din Curtea de Argeș a atins pragul de break-even și a confirmat că modelul de business...