Hezy Ovadia este noul Presedinte URBB | Progresiv

Incepand cu 1 ianuarie 2011, Hezy Ovadia va prelua conducerea URBB, continuand directia trasata de realizarile de pana acum ale companiei. Astfel, cu o experienta profesionala de aproximativ 19 ani, formata in cadrul pozitiilor de conducere pe care le-a detinut in patru dintre cele mai active companii din domeniul FMCG (alcoolice si non-alcoolice), inclusiv Carlsberg Group – Israel Beer Breweries Ltd., Hezy Ovadia isi propune sa dezvolte, printr-un spirit inovativ, portofoliul actual al companiei. Hezy Ovadia este noul Presedinte URBB

Pentru Hezy Ovadia, care vine cu un know-how provenit din studiile realizate in domeniul financiar si cu un EMBA in Managementul Afacerilor, ambele absolvite la Universitatea din Tel Aviv, Romania si evolutia companiei Tuborg Romania sunt deja familiare. El cunoaste compania inca de la inceputul activitatii, facand parte din consiliul de administratie.

"Sunt mandru sa preiau conducerea acestei companii de la Shachar Shaine, un manager renumit, o voce apreciata atat de catre angajati, cat si de parteneri. Aceasta functie reprezinta pentru mine o reala provocare profesionala, si sunt convins ca alaturi de echipa URBB vom continua sa atingem, anual, rezultate in ascensiune, asa cum am obisnuit piata pana acum" a declarat Hezy Ovadia, viitorul Presedinte al URBB.

In cei peste sase ani in care a scris istorie in industria bauturilor, alaturi de presedintele aflat inca in functie, Shachar Shaine, United Romanian Breweries Bereprod a inregistrat evolutii anuale constante. Astazi, compania are peste 800 de angajati si peste 100 mil. euro cifra de afaceri, deschiderea permanenta a companiei fata de consumatori aducand-o mai aproape de oameni si de asteptarile acestora.

"Doresc sa va multumesc pentru increderea si sustinerea pe care ati acordat-o in tot acest timp companiei URBB, activitatilor si produselor sale. A face lucrurile bine, cu optimism si pastrand speranta pentru un viitor mai bun este lucrul care ne-a motivat si sunt convins ca va motiva si de acum incolo. Aceasta este valoarea incontestabila a URBB Romania" a declarat Shachar Shaine.

URBB este unul dintre cei mai mari producatori de bauturi de pe piata locala, fiind prezent pe piata berii, a bauturilor racoritoare si recent, pe cea a apelor minerale. Portofoliul companiei cuprinde exclusiv marci premium: pe piata berii marcile Tuborg, Carlsberg, Skol, Holsten, Guinness si Kilkenny, Granini pe piata bauturilor racoritoare, precum si recenta lansata marca de apa minerala Bilbor.
 

Transavia lanseaza o noua gama de produse din carne de pui gata de gatit
TRANSAVIA lansează o nouă gamă de preparate din carne de pui gata de gătit
TRANSAVIA lansează gama Fragedo Delicii Urbane, o colecție de preparate din carne de pui condimentate uscat, gata de gătit, create pentru...
Extinderea în retail a adus un plus de peste 28% a afacerilor cramei Domeniile Davidescu în 2025. Detalii pe revistaprogresiv.ro
Extinderea în retail a adus un plus de peste 28% a afacerilor cramei Domeniile Davidescu în 2025
Domeniile Davidescu, cramă premium cu producție în Republica Moldova și prezență consolidată pe piața din România, anunță o creștere cu...
Aproape 8.000 de joburi postate pe eJobs.ro în acest moment au salariul afișat, ceea ce reprezintă 45% din numărul total de locuri de muncă disponibile. Procentul a crescut cu aproape 10% în ultimele luni, angajatorii făcând pași suplimentari în direcția publicării salariului în anunțul de angajare pe măsură ce ne apropiem de faza în care transparența salarială va deveni obligatorie. Detalii pe revistaprogresiv.ro
eJobs: Procentul joburilor cu salariul afișat a urcat la 45%, cu o lună înainte de transparentizarea pieței salariilor
Aproape 8.000 de joburi postate pe eJobs.ro în acest moment au salariul afișat, ceea ce reprezintă 45% din numărul total de locuri de muncă...
Kandia își schimbă complet identitatea vizuală și extinde portofoliul pe piața din România
Kandia își schimbă complet identitatea vizuală și extinde portofoliul pe piața din România
Kandia Dulce, unul dintre cele mai cunoscute branduri de ciocolată din România, anunță finalizarea unui proces amplu de relansare, care...
Crama Vifrana Adamclisi Constanta
O cramă de vin bio din județul Constanța vrea să vândă 57,75% din acțiuni pentru 775.000 de euro
Acționarii cramei Vifrana din Adamclisi, județul Constanța, scot la vânzare un pachet de 57,75% din acțiuni, la prețul de 0,14 RON/acțiune, o...
Kaufland lansează o campanie de reducere a prețurilor la peste 500 de produse. Vezi mai multe detalii pe revistaprogresiv.ro
Kaufland lansează o campanie de reducere a prețurilor la peste 500 de produse
Kaufland România lansează campania „Tăiem inflația”, prin care reduce prețurile la peste 500 de articole, în perioada 6 mai – 9 iunie,...