GfK: Principalele repere ale anului 2014 pentru piața de retail și FMCG | Progresiv
Cele mai recente date GfK România, valabile pentru primele 9 luni ale anului, arată că valoarea coșului de cumpărături a înregistrat o creștere de +2% față de aceeași perioadă din 2013. Acestă creștere a avut ca principal pilon de susținere frecvența de cumpărare mai ridicată (+8%).
În plus, s-a înregistrat pentru prima dată după o perioadă îndelungată de timp deflație (aproape -2%), fenomen ce a avut impact direct asupra volumelor de bunuri de larg consum cumpărate, care au fost mai ridicate cu 5%.
Principalele segmente care au susținut dezvoltarea pieței de FMCG sunt cele de produse alimentare (incluzând produsele proaspete) pe care s-a cheltuit cu peste 4% mai mult și cele de curățare și îngrijire a locuinței, a caror valoare a fost mai mare cu 5%.
Top 10 retaileri dețin o cotă de 44% din piață
Frecvența crescută de cumpărare a avut un impact benefic și asupra evoluției formelor de comerț, reprezentând de asemenea principalul motor de dezvoltare a acestora, în timp ce baza de cumpărători s-a stabilizat. Analiza structurii comerțului românesc ne arată evoluția pozitivă a retailului modern, care a ajuns să acopere 53% din piață în primele 9 luni ale anului.
Principalele formate care s-au dezvoltat sunt supermarketurile, discounterii și magazinele de proximitate. Notabil în evoluția primelor două formate este și extinderea bazei de cumpărători ce au achiziționat măcar o dată în perioada analizată produse de larg consum din acestea, cu 4, respectiv 2 puncte procentuale.
Cei mai importanți 10 retaileri au atins, cumulat, o cotă de piață de 44%, cu 3 puncte procentuale mai mare față de aceeași perioadă a anului 2013. Cei care și-au consolidat cel mai mult poziția au fost: Kaufland, Auchan, Lidl și Mega Image.
Cu toate acestea, orientarea românilor spre prețurile cele mai bune rămâne un punct de reper la cumpărături, justificându-se astfel faptul că 20% din totalul bunurilor de larg consum au fost vândute ca urmare a activităților promoționale în ianuarie - septembrie 2014.
La nivelul întregii piețe de FMCG, categoriile care au înregistrat o dinamică pozitivă în volum în primele 9 luni ale anului sunt: uleiul (+13%), biscuiții (+12%), tabletele de ciocolată (+9%), detergenții (+7%), apa minerală (+6) și cafeaua măcinată (+6%). Pe de cealaltă parte, printre categoriile ale căror volume au scăzut, se numără: laptele procesat (-6%), iaurtul (-3%), sucurile de fructe și băuturile carbogazoase (-2.4%) și berea (-2%).
Un ritm de creștere mai puțin alert pentru mărcile private
Expansiunea mărcilor private a continuat și ea, deși nu la fel de alert ca în anul precedent. Cota de piață deținută de acestea a crescut cu mai bine de un punct procentual, de la 12.4% în primele trei trimestre ale lui 2013 la 13.6% anul acesta.
Retailerii au pus din ce în ce mai mult accent pe îmbunătățirea calității și mai ales pe diversificarea gamei de mărci proprii, susținându-le pe acestea și prin activități promoționale în magazine.
Categoriile în care mărcile private și-au consolidat considerabil poziția sunt lactatele (marca Pilos din Lidl), uleiul (marca Vitae d’Oro din Kaufland), făina (marca Castello din Lidl), hârtia igienică (marca Frotto din Lidl) și dulciurile (mărcile Fin Carre din Lidl și Katy din Kaufland).
Premise pozitive pentru 2015
Corelând aceste informații cu stilul de viață, atitudinile și preferințele românilor, observăm în 2014 o orientare din ce în ce mai pregnantă a acestora către un stil de viață sănătos și o dietă mai echilibrată.
Peste 80% din români afirmă că acordă o mare importanță alimenției deoarece au grijă de sănătatea lor, 73% dintre ei fiind dispuși să plătească chiar mai mult pentru produse sănătoase.
De asemenea, conceptul de „acasă” este unul foarte important pentru români, 95% dintre aceștia afirmând că apreciază mai mult mâncarea gătită în casă, în timp ce 88% din ei gătesc zilnic în casă. Așadar, nu e de mirare că pe lângă ulei, s-au dezvoltat și categoriile din segmentul de cooking, cum ar fi făina sau mălaiul.
Cu toate acestea, românii nu au uitat să se bucure de micile plăceri ale vieții, 84% dintre aceștia afirmând că le place să se răsfețe cu o gustare delicioasă, în top pentru aceasta situându-se tabletele de ciocolată, cafeaua, napolitanele și biscuiții.
Spre deosebire de alte țări unde mersul la cumpărături este considerat mai degrabă o corvoadă, în România oamenii consideră că această activitate este relaxantă și plăcută.
Așadar, imaginea primelor 9 luni ale lui 2014 vine să susțină faptul că atât retailerii cât și producătorii au toate premisele pentru a-și continua evoluția.