Farmec Cluj-Napoca - crestere de 9% a cifrei de afaceri in primele noua luni | Progresiv
Farmec Cluj-Napoca a inregistrat in primele noua luni o cifra de afaceri de 72 milioane lei, in crestere cu 9% fata de aceeasi perioada a anului trecut si ramane prima alegere a consumatorilor romani, pe diferite segmente de piata. Rezultatele inregistrate se datoreaza in mare parte inovatiilor de produs si investitiilor in marketing, compania lansand pe parcursul anului numeroase noutati. 
Conform datelor companiei de cercetari de piata Nielsen, raportate pentru intervalul ianuarie-august 2010, Farmec este lider de piata in segmentul de ingrijire faciala, cu o cota cantitativa de 25,78%. Brandul Gerovital a inregistrat, cumulat, o cota cantitativa de 15,73% in segmentul produselor de ingrijire a fetei, mentinandu-se lider de piata, si o cota valorica de 13,10%, in timp ce Laptele Doina este in continuare lider pe segmentul demachiantelor, cu o cota cantitativa de 17,33%.








