Cum arată Wine Gallery, cel mai nou concept Mega Image | Progresiv

Mega Image a deschis, joi, în cadrul supermarketului pe care îl operează în centrul comercial Bucureşti Mall, un shop-in-shop specializat de vinuri denumit Wine Gallery, cu peste 900 de sortimente, dar şi o platformă digitală dedicată pasionaţilor. Cum arată  Wine Gallery, cel mai nou concept Mega Image

”Ce vedeţi în acest magazin este răspunsul nostru pentru comunitatea iubitorilor de vin. În plus, odată cu lansarea Wine Gallery, dăm drumul unei platforme digitale denumită stamdevorba.ro, care ne dorim să fie o zonă de interacţiune între cunoscătorii de vin, cei care doresc mai multe informaţii despre vinuri şi despre asocierea lor cu felurile de mâncare”, a declarat Adrian Nicolaescu, directorul de marketing al reţelei Mega image.

Dezvoltat sub formă de concept corner, magazinul Wine Gallery are o suprafaţă de 220 de metri pătraţi, are casă de marcat separată, însă accesul se face prin interiorul Mega Image București Mall. De altfel, spermarketul a fost mutat la la începutul lunii decembrie de la parter la subsol pentru a putea include şi magazinul specializat fără a restrânge suprafaţa de vânzare a supermarketului.

Sortimentaţia include 855 de sortimente de vinuri din România, grupate pe regiuni viticole, sortimente din ţări cu tradiţie (250 de vinuri din Franţa, 100 de etichete din Italia, Chile, Spania, Portuglaia), din alte ţări Europene (Luxemburg, Germania, Ungaria, Bulgaria, Republica Moldova) sau din ţări mai puţin cunoscute pentru vinuri (Brazilia, Maroc, Turcia, Liban). Sortimentaţia Wine Gallery mai include 60 de spumante şi 70 de distilate, dar şi o vitrină cu produse gormet.

Cel mai scump produs din Wine Gallery este un vin de Porto din 1905, care costă peste 3.600 de lei.

Mega Image va mai deschide şi pe viitor magazine Wine Gallery, următorul concept store inaugurat de companie urmând să include şi un astfel de ”corner specializat”.

Secțiunea http://stamdevorba.ro/vinurisidelicatese/ face parte din platforma umbrelă StamdeVorba.ro, care va găzdui în viitor mai multe comunități de interes și va servi ca sursă de informații și loc de interacțiune pentru o categorie largă de produse preferate și pasiuni ale consumatorilor Mega Image.

Mega Image este cel mai mare lanţ de supermarketuri din România, cu o reţea ce cuprinde 392 de magazine în Bucureşti, Constanţa, Ploieşti, Piteşti, Braşov, Târgovişte şi alte oraşe din ţară, sub mărcile Mega Image (190), Shop&Go (200), AB COOL FOOD (1), Mega Drive (1).

Back to School presupune un efort financiare mare pentru aproape 9 din 10 români. Detalii pe revistaprogresiv.ro
Back to School presupune un efort financiar mare pentru aproape 9 din 10 români
Pregătirile pentru începutul noului an școlar pun o presiune importantă pe bugetele românilor. Aproape 9 din 10 respondenți care au evaluat...
Coca-Cola HBC România își extinde portofoliul de băuturi spirtoase premium printr-un parteneriat cu Heaven Hill Brands. citeste mai mult pe revistaprogresiv.ro
Coca-Cola HBC România își extinde portofoliul de băuturi spirtoase premium printr-un parteneriat cu Heaven Hill Brands 
Coca-Cola HBC România aduce pe piața locală Lunazul Tequila, Tequila Ocho, Evan Williams Bourbon și Elijah Craig Bourbon, patru branduri...
Sezamo: Vânzările de Prosecco, în creștere cu 25% în volum, anul acesta. detalii pe revistaprogresiv.ro
Sezamo: Vânzările de Prosecco, în creștere cu 25% în volum, anul acesta
Supermarketul online Sezamo anunță că vânzările de Prosecco au crescut anul acesta cu 25% în volum, comparativ cu aceeași perioadă din 2025....
AQUILA raportează venituri de 1,6 miliarde lei în primul semestru din 2026, într-un context economic marcat de scăderea consumului. citeste mai mult pe revistaprogresiv.ro
AQUILA raportează venituri de 1,6 miliarde lei în primul semestru din 2026
AQUILA, lider în servicii integrate de distribuție și logistică pentru piața bunurilor de larg consum din România și regiune, cu peste 30 de...