Conceptul hibrid în retailul de proximitate, o soluţie la nevoia de diferenţiere | Progresiv
În marile capitale europene, unde competiţia în proximitate este mai acerbă ca niciodată, magazinele de proximitate sunt puse în postura de a inova sau de a dispărea. În acest context, o tendinţă care s-a conturat clar în ultima perioadă este cea formate hibrid, la graniţa dintre retail şi food service. 
SPAR Hackney, din Londra, este un bun exemplu în acest sens pentru că a reuşit să combine nu două, ci trei oportunităţi de cumpărare sub un singur acoperiş: magazin de proximitate, burger bar şi restaurant. Magazinul deschis recent a fost vizitat şi de reprezentanţii IGD, care au fost impresionaţi de ideea lui James Brundle – omul cu ideea – şi a partenerilor acestuia.
“De îndată ce am trecut pragul SPAR Hackney, am fost marcată de unicitatea acestui spaţiu: flori proaspete colorate la tot pasul, produse locale, miros de cafea proaspăt măcinată şi o zonă de servit masa modernă. Mult peste ceea ce te-ai aştepta să găseşti într-un magazin de proximitate obişnuit”, povesteşte Sarah Coleman Senior Retail Analyst - Multichannel, în cadrul IGD.
Şi locaţia magazinului este specială pentru că adăpostea până nu demult un cinema. SPAR Hackney este doar unul dintre proiectele care încearcă să dubleze oferta de produse din coşul zilnic şi cu opţiuni pentru masa de prânz sau cină, transformând astfel locaţia într-una de destinaţie şi convingând clienţii să petreacă mai mult timp în magazin.
SPAR Hackney nu a făcut economie la capitolul dotări, toate fiind de cea mai înaltă calitate. Burger bar-ul ocupă nu mai puţin de 3.000 mp din suprafaţa totală de vânzare, în timp ce restaurantul ocupă tot etajul 1 al clădirii şi are un design mai rafinat, potrivit meselor de seară.
Ce-ţi mai face cu ochiul în magazin
Chiar la intrarea în magazin este poziţionată cea mai spectaculoasă categorie dintr-un magazin, fructele şi legumele proaspete, iar cei de la SPAR Hackney excelează la capitolul ofertă, cu produse colorate, proaspete, exotice. Fiecare produse este descries pe o tablă, cu cretă, şu acompaniate de sugestii de utilizare.
O altă zonă care nu poate trece neobservată este brutăria unde se pune accent pe specialităţi de pâine şi pâine artizanală, produse coapte proaspăt în fiecare zi. Există de asemenea o sortimentaţie generoasă de prăjituri de casă, dar şi cupcakes, care provin de la câţiva producători locali mici.
Inovaţie şi spirit antreprenorial
James Brundle şi partenerii lui sunt obsedaţi de ideea de a fi diferiţi de celelalte magazine şi tocmai de aceea şi-au făcut o regulă din a experimenta în fiecare săptămână ceva nou, lucru are se poate vedea, spre exemplu, în rapiditatea cu care se listează noi produse şi modul cum evoluează gamele.
Proprietarii SPAR Hackney sunt şi în spatele altor proiecte îndrăzneţe, cum ar fi “Bacon Jam”, un gem afumat, lipicios şi cu mare succes la public. Produsul dezvoltat iniţial sub forma unui lot de 200 de borcane, a fost testat timp de câteva zile într-o altă locaţie deţinută de tinerii antreprenori, un restaurant în Walthamstow.
Produsul, care între timp este disponibil în mai multe variante şi combinaţii, este vândut acum în peste 3.000 de locaţii din Marea Britanie şi online.
SPAR Hackney va aniversa 6 luni de la inaugurare în noiembrie.
Un articol de Sarah Coleman, IGD. Traducere şi adaptare de Romina Ardelean.
Sursă foto: https://www.facebook.com/sparhackney








