Conacul Boierului, o afacere care mizează pe spiritul autentic românesc | Progresiv

Din Constantin, proprietarul magazinului Conacul Boierului, a cochetat cu conceptul de marcă privată încă de când în România retailul modern făcea primii pași. Pe lista lucrurilor „de făcut” a avut întotdeauna și dorința de a deschide un magazin. Așa a apărut Conacul Boierului.Conacul Boierului, o afacere care mizează pe spiritul autentic românesc

A prins gustul afacerilor în 1994 când, împreună cu soția, a înființat firma Dinadi. „Cine este serios și muncește poate să facă bani în orice domeniu”, așa sună, pe scurt, crezul lui Constantin. „Inițial am făcut comerț en-gross și după aceea distribuție direct către magazine. Din 1998 am lansat marca «Să ai poftă, boierule!», pe segmentul conservelor de legume și fructe. Ea există și astăzi în diverse magazine printre care și hypermarketurile Auchan și Real.

Momentul zero. Ideea de a face un magazin alimentar nu a fost nouă, ba chiar înflorise în mintea lui înainte să se declanșeze criza. „Mi se părea o continuare naturală a dezvoltării, mai ales că acopeream și componenta aceasta de distribuție”. A văzut o oportunitate într-un nou fenomen, remarcat printre prieteni și cunoștințe: tot mai mulți căutau activ produse tradiționale, se reîntorceau la gusturile copilăriei. „Atunci am realizat că eu și cei din familia mea preferăm să mâncăm la mama acasă mai mult ca oriunde. În alegerea conceptului de magazin specializat, un rol important l-a avut Ioan Gavrilescu, fostul președinte al echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea, căruia îi mulțumesc și astăzi pentru sfaturi”, spune antreprenorul.

Conacul. La sfârșitul anului 2012 s-a ivit și oportunitatea de a achiziționa un spațiu unde noul concept putea să se dezvolte: o casă veche de 100 de ani. „Am venit să vedem spațiul și în două săptămâni ne-am apucat de treabă”, spune Din Constantin. Acesta recunoaște că mai mult l-a ales locația pe el, decât invers, și se potrivește foarte bine cu planurile sale. „Imaginați-vă un magazin cu numele Conacul Boierului la parterul unui bloc pe Calea Victoriei”. Locația avea și alte două avantaje: posibilitatea unui spațiu de producție și un pod imens, care va putea fi transformat în viitor într-un restaurant. Pe partea de design s-a lucrat cu arhitecta Maria Dulhan care a avut un rol important în decizia de reîmpărți spațiul și de a crea un alt traseu pentru cumpărător decât cel pe care îl presupunea spațierea inițială a casei.

Autenticitate.Opt luni - atât a durat din momentul în care au început lucrările la amenajarea spațiului și până când magazinul Conacul Boierului și-a deschis ușile pentru cumpărători. Spațiul a fost pus în valoare prin mobilier din lemn făcut pe comandă, candelabre din fier forjat, pardoseală care imită interiorul caselor vechi, iar atenția la detalii, precum mirosul de prăjituri proaspăt scoase din cuptor sau muzica populară, întregește atmosfera magazinului.

La nivel de sortimentație, magazinul se bazează pe specialități din carne, preparate tradiționale, brânzeturi, produse de panificație preparate în cuptor pe vatră, prăjituri de casă specifice Ardealului, compot, sirop și dulceață, murături, ceaiuri naturale din plante, palincă și vin etc,

Magazinul oferă și fructe și legume proaspete, aduse pe timpul verii direct din grădinile țăranilor. „A fost destul de dificil să găsim producători mici pentru că trebuie să ai siguranța calității, însă am reușit. Am vizitat furnizorii chiar la ei acasă, tocmai pentru a observa dacă produsele sunt făcute în mod tradițional. Am lansat totodată și o nouă marcă proprie, denumită chiar «Conacul Boierului», iar principala diferență între aceasta și gama «Să ai poftă, boierule» este că produsele noi sunt fără conservanți, 100% naturale, și le comercializăm exclusiv la noi în magazin. Pe lângă produsele noastre, lucrăm și cu o serie de furnizori, cum ar fi Apidava, Luna Solai sau Domeniile Ostrov”, explică Din Constantin.

Plusuri.În ceea ce privește producția, spre deosebire de celelalte magazine de profil, se lucrează după principiul „gustul de acasă”, iar arma secretă este un caiet de rețete, vechi de 100 de ani, moștenire de familie. Autenticitatea și gustul produselor preparate în bucătăria conacului este asigurată chiar de Dana Din, soția lui Constantin, care supraveghează și coordonează toată activitatea magazinului. „Găluștile cu prune, spre exemplu, sunt unul dintre cele mai vândute produse ale noastre. Dar nu facem doar prăjituri, ci și mâncăruri, cum ar fi sarmalele în oală de ceramică pregătite în cuptorul pe vatră sau jumări, zacuscă, icre proaspete, fasole bătută”, afirmă  Constantin. Printre produsele mai deosebite de pe rafturile Conacului Boierului se regăsesc pastrama din carnea de vânat, dulceața de ghimbir și rubarbă, dulceața de ardei iuți sau salata de gogoșari în sos de muștar.

Locația magazinului l-a determinat pe antreprenor să targeteze un profil de consumatori mai aparte: „oameni cu mașini și cu cărți de vizită, o abordare care până acum a dat roade pentru că toți clienții care intră o dată se reîntorc la noi”. Valoarea medie a unui bon în timpul săptămânii este de 40 de lei, iar traficul de clienți este de 40-60 de oameni pe zi. În weekend sau pe perioada sărbătorilor, lucrurile stau cu totul diferit, valoarea vânzărilor triplându-se. Tot în ideea de a recompensa fidelitatea clienților care revin, Din Constantin a lansat și un sistem de carduri de fidelitate. „Primele pe care le-am dat oferă un discount de 5% și se cheamă Marele Stolnic. Pe măsură ce valoarea coșului de cumpărături al unui client crește se va trece la etapa următoare, de 10% sau 15% discount”, explică managerul.

Nu în ultimul rând, un rol esențial în dezvoltarea magazinului îl joacă oamenii cu care lucrează. „Am preferat să angajez persoane care gândesc ca mine, dornici de muncă, chiar dacă poate nu aveau prea multă experiență”, spune Constantin, care mai adaugă că „în ecuația succesului unui magazin locația, produsele și vânzătorii au ponderi egale”.

Următorii pași.Omul de afaceri spune că, deși lucrurile merg bine, magazinul este încă în perioada de rodaj. „Ne mai trebuie produse, unele pe care nu le găsești în supermarketuri. Chiar și la orar ne gândim să facem modificări, să ne axăm pe a doua parte a zilei pentru că dimineața oamenii sunt mai ocupați. De asemenea, o să demarăm lucrul și la o pagină de internet, pentru că momentan nu avem decât un cont de Facebook”, detaliază Din Constantin. Pe lângă aceste aspecte, mai există și proiectul ambițios de transformare a podului casei în restaurant, lucrări care vor demara anul acesta.

Constantin nu exclude nici extinderea într-o nouă locație, dacă primul magazin va merge bine. “Voi avea răbdare cu acest business, mai ales că nu am nicio presiune din partea unor parteneri de afaceri sau din partea băncilor, investiția fiind acoperită 100% prin eforturi proprii. Nu ne presează nimeni să facem profit. Nu mă înțelegeți greșit, nu sunt dispus să pierd bani, dar atâta timp cât se acoperă cheltuielile, mergem mai departe”, spune antreprenorul care subliniază că îl preocupă „ în primul rând ca magazinul să ofere o experiență autentică, într-o atmosferă plăcută, celor care își doresc să-și amintească de aromele copilăriei, de mâncarea gătită ca la mama acasă, de mirosul de cuptor încins, de cârnații și slănina din podul bunicilor, de murăturile din beci sau de dulcețurile din cămară”. 

Bestjobs: Peste 119.000 de candidați au susținut primul interviu cu asistentul AI Bestie. Detalii pe revistaprogresiv.ro
Bestjobs: Peste 119.000 de candidați au susținut primul interviu cu asistentul AI Bestie
În perioada martie – mai 2026 au avut loc pe platforma Bestjobs 395.950 de interviuri, iar peste 119.000 de candidați au trecut pragul primului...
Delaco numește un nou director de resurse umane. Detalii pe revistaprogresiv.ro
Un nou director de HR pentru Delaco
Delaco, unul dintre cei mai importanți jucători din categoria de brânzeturi, a numit-o pe Roxana Eleonora Macarie în funcția de Director de...
sezamo
Sezamo extinde portofoliul de mărci proprii și lansează o nouă gamă premium de carne
Supermarketul online Sezamo își extinde portofoliul de mărci proprii și lansează Sutcha Prime, noua gamă premium din cadrul brandului Sutcha,...
eJobs - 31% dintre respondente s-au simțit discriminate la locul de muncă din cauza statutului de mamă. Detalii pe revistaprogresiv.ro
eJobs - 31% dintre respondente s-au simțit discriminate la locul de muncă din cauza statutului de mamă
Statutul de mamă care lucrează schimbă, în cele mai multe cazuri, ordinea priorităților din viața profesională, după cum arată datele celui...