Coca-Cola duce personalizarea la extrem: 2 milioane de ambalaje unice pentru Diet Coke [VIDEO] | Progresiv

Dacă credeaţi că Coca-Cola a avut o idee genială când a lansat campania “Share a Coke”, prin care personaliza sticlele cu cele mai comune câteva sute de nume dintr-o ţară, vă înşelaţi. Diet Coke tocmai a personalizat 2 milioane de sticle la nivel din punct de vedere design. Coca-Cola duce personalizarea la extrem: 2 milioane de ambalaje unice pentru Diet Coke [VIDEO]

Campania a fost iniţiată de Coca-Cola Israel şi presupune un efort logistic extraordinar pentru că a necesitat crearea unui algoritm unic prin care imprimantele au putut autogenera milioane de modele de ambalaje. “Produsul final vorbeşte despre unicitatea consumatorilor de Diet Coke”, este de părere Alon Yamir, Vicepreşedintele de Marketing al Coca-Cola Israel.

Ideea de geniu din spatele campaniei “Share a Coke” a fost capacitatea de a îi face pe consumatori să simtă că li se adresează la un nivel foarte personal, pe nume, deşi dacă stai să te gândeşti numele lor poate nu erau unice deloc pentru că dacă ar fi fost nu are fi ajuns să fie pe o sticlă Coca-Cola. Prin urmare, cel puţin din perspectiva unicităţii, această campanie este mult peste "Share a Coke", doar că, aşa cum ne-am obişnuit, percepţia consumatorilor este cea care va face într-un final diferenţa. Totuşi, chiar şi dacă nu va genera acelaşi nivel de buzz, campania Diet Coke este un succes şi doar pentru modul în care arată sticlele şi pentru procesul tehnologic pe care l-a presupus.

Rămâne de văzut dacă iniţiativa se va bucura de acelaşi succes şi din punct de vedere al vânzărilor, rezultate care să justifice extinderea campaniei şi în alte pieţe.

Mai jos şi un filmuleţ - studiu de caz despre procesul de gândire din spatele noii campanii. 

Diet Coke presents: Millions of one of a kind bottles from Gefen Team on Vimeo.

Sursa foto: adweek.com
 

Oana Lungu, Director de Achiziții Kaufland România și Rep. Moldova
Oana Lungu, Kaufland România și Rep. Moldova: Relația dintre retaileri și furnizori a devenit mai sofisticată
Relația dintre retaileri și furnizori s-a schimbat semnificativ în ultimii ani, pe fondul accesului la tot mai multe date despre comportamentul...
Colliers: Producția schimbă dinamica pieței industriale și logistice, înregistrând aproape 30% din cererea de închiriere. Detalii pe revistaprogresiv.ro
Colliers: Producția schimbă dinamica pieței industriale și logistice, înregistrând aproape 30% din cererea de închiriere
Producția câștigă teren pe piața industrială și logistică din România, pe măsură ce tot mai multe companii iau în calcul țara pentru...
Nestlé dezvoltă noi produse dedicate consumatorilor care folosesc medicamente pentru slăbit. citeste mai mult pe revistaprogresiv.ro
Nestlé dezvoltă produse dedicate consumatorilor care folosesc medicamente pentru slăbit
Nestlé încearcă să transforme creșterea popularității tratamentelor pentru slăbit din categoria GLP-1 dintr-o amenințare într-o...
Auchan Back to school 1_1
Auchan România, peste 2.000 de articole în oferta Back to School
Auchan a dat startul campaniei Back to School 2026, cu o ofertă de peste 2.000 de articole. Gama include rechizite, ghiozdane, penare, rucsacuri de...