Ce reguli in domeniul etichetarii intra in vigoare din decembrie | Progresiv

Producatorii si retailerii locali vor fi obligati sa adauge noi informatii pe etichetele produselor comercializate, in conditiile in care, incepand cu 13 decembrie 2014, va intra in vigoare Regulamentul UE nr. 1169 / 2011 referitor la informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, care va impune trecerea mai multor informatii decat in prezent pe etichetele produselor. Ce reguli in domeniul etichetarii intra in vigoare din decembrie

Eticheta alimentelor reprezinta, din perspectiva consumatorilor, o modalitate esentiala prin care acestia isi pot alege produsele si de aceea reglementarile suplimentare in acest domeniu sunt binevenite, mai ales ca primul drept fundamental al cetatenilor europeni este acela de a alege. Informatiile de pe etichetele alimentare devin din ce in ce mai importante, in special intr-o piata in care contactul direct cu personalul angajat al magazinelor este in scadere.

„Tejghelele” de pe vremuri, in spatele carora era intotdeauna o persoana care iti putea da informatii despre provenienta produsului, ingrediente, prospetimea alimentului sau data de expirare, au disparut. Consumatorii trebuie sa isi schimbe atitudinea si sa devina responsabili in procesul decizional de alegere a alimentelor pe care le consuma, utilizand acest instrument esential – eticheta.

Studiile recente arata faptul ca majoritatea consumatorilor nu citesc eticheta si, daca o citesc, o fac mai ales cei preocupati de dieta si de un trai sanatos, verificand continutul de aditivi (E-uri) si caloriile, mai degraba decat informatiile generale. Educatia consumatorilor reprezinta o parte integranta a pietei pentru a avea o concurenta reala, legala si corecta, dar mai ales sa existe pe piata produse responsabile fata de consumator.

Conform noilor reglementari, stipulate in Regulamentul UE care va intra in vigoare in decembrie 2014, in cazul in care printre ingredientele unui produs alimentar sunt substante care provoaca alergii sau intolerante, ele trebuie indicate in lista ingredientelor si scoase in evidenta. Exista o anumita flexibilitate in ceea ce priveste mijloacele de a asigura aceasta evidentiere, de exemplu, prin intermediul fontului, al stilului sau al culorii fondului.

Mentiunile obligatorii de pe eticheta sunt: denumirea, lista ingredientelor, substantele care provoaca alergii sau intoleranta (arahide, lapte, mustar, peste, cereale ce contin gluten etc.), cantitatea anumitor ingrediente sau categorii de ingrediente, cantitatea neta de produs alimentar, data durabilitatii minimale sau data-limita de consum, conditiile speciale de pastrare si/sau conditiile de utilizare, numele sau denumirea comerciala si adresa operatorului sau a importatorului. Trebuie mentionata tara de origine sau locul de provenienta pentru anumite tipuri de carne sau pentru lapte, precum si instructiunile de utilizare in cazurile in care omiterea acestui tip de informatii ar putea induce cumparatorul in eroare. Pentru bauturile care contin mai mult de 1,2% de alcool in volum trebuie mentionata concentratia alcoolica dobandita si o declaratie nutritionala.

Mentiuni privind substantele care provoaca alergii si intolerante

Evidentierea substantelor care provoaca alergii sau intolerante in lista ingredientelor asigura faptul ca, astfel, consumatorii continua sa verifice lista ingredientelor. Asadar, consumatorii care sufera de alergii sau intolerante alimentare, vor fi in masura sa aleaga in cunostinta de cauza produse care sa nu le afecteze sanatatea si daca vor constata orice problema de neconformitate vor lua atitudine.

Pe de alta parte, este obligatorie furnizarea de informatii cu privire la alergeni sau intolerante in cazul in care substantele mentionate sunt utilizate la fabricarea unui produs alimentar care nu este preambalat. Informatiile trebuie sa fie disponibile si usor accesibile, astfel incat consumatorul sa fie informat ca produsele alimentare care nu sunt preambalate sunt susceptibile de a provoca alergii si intolerante. Prin urmare, nu este legal sa se furnizeze informatii cu privire la alergeni sau posibile intolerante numai la cererea consumatorului.

Furnizarea de informatii pentru produsele vandute la distanta

Operatorul din sectorul alimentar responsabil pentru informatiile referitoare la produsele alimentare este cel sub a carui denumire sau denumire comerciala este comercializat produsul alimentar. Acesta trebuie sa garanteze prezenta si exactitatea informatiilor furnizate referitoare la produsele alimentare.

In cazul in care produsele alimentare sunt oferite spre vanzare prin mijloace de vanzare la distanta, responsabilitatea pentru furnizarea informatiilor obligatorii referitoare la produsele alimentare inainte de cumparare ii revine proprietarului site-ului de internet, iar consumatorul trebuie sa faca o sesizare daca apare o problema de neconformitate. Totodata, trebuie sa se faca o distinctie intre produsele alimentare preambalate si produsele alimentare care nu sunt preambalate, oferite spre comercializare prin mijloace de vanzare la distanta.

Referitor la produsele alimentare preambalate, inainte de cumparare, operatorul din sectorul alimentar are obligatia de a pune la dispozitie toate informatiile obligatorii referitoare la produsele alimentare, cu exceptia datei durabilitatii minimale sau a datei limita de consum.

Informatiile obligatorii referitoare la produsele alimentare ar trebui fie sa apara pe suportul de vanzare la distanta, fie sa fie furnizate prin alte mijloace corespunzatoare identificate in mod clar de catre operatorul din sectorul alimentar, fara alte costuri suplimentare pentru consumatorul final. In plus, in momentul livrarii, operatorul din sectorul alimentar responsabil are obligatia de a pune la dispozitie toate informatiile obligatorii.

Cu privire la produsele alimentare care nu sunt preambalate, operatorul din sectorul alimentar trebuie sa furnizeze numai informatii referitoare la alergeni, cu exceptia cazului in care masurile nationale impun furnizarea in totalitate sau partial a informatiilor prevazute in regulamentul mai sus mentionat. Informatiile referitoare la alergeni sau orice alte informatii impuse de legislatia nationala ar trebui sa fie furnizate inainte de cumparare si sa fie disponibile pe suportul de vanzare.

Prevederi privind tranzactiile online

Regulamentul UE nr. 1169/2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare aduce contributii importante la imbunatatirea etichetarii alimentelor, pentru a facilita achizitionarea produselor si selectarea unor produse sanatoase, contribuind la modul in care se aleg alimentele si se hranesc consumatorii la nivel global.

Mai mult, noile prevederi legale europene, transpuse si intrate in vigoare incepand cu 13 iunie 2014, aduc modificari drepturilor consumatorilor pentru tranzactiile pe care acestia le fac in Europa, in spatiile comerciale sau in afara acestora, in mediul online. Practic, cand cumpara online de oriunde din Uniunea Europeana, consumatorii vor avea la dispozitie 14 zile pentru a-si schimba decizia si a se retrage din orice actiune de achizitionare a unui produs online sau in afara spatiilor comerciale.

Noile norme legale vizeaza cresterea transparentei preturilor, interzicerea suprataxei nejustificate pentru utilizarea de carduri de credit si linii de asistenta telefonica, interdictia pentru ferestre pre-bifate pe internet, prelungirea perioadei consumatorilor de a se razgandi, la 14 zile pe teritoriul UE; dreptul de rambursare in termen de 14 zile de la anularea achizitiei, reguli care interzic capcanele online, cum ar fi ofertele de pe internet promovate ca fiind gratuite cand, in realitate, nu sunt si protectie mai buna in raport cu continutul digital.

Articol scris de Sorin Mierlea,
Presedintele ANPCPPS - InfoCons Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania (ANPCPPS) – InfoCons (www.protectia-consumatorilor.ro ), unica organizatie din Romania cu drepturi depline in Consumers International, este o asociatie de consumatori neguvernamentala, fara scop lucrativ, independenta, ce apara drepturile consumatorilor – membra fondatoare a Federatiei Asociatiilor de Consumatori.
Ionut Ardeleanu Director General Auchan Retail Romania
Ionuț Ardeleanu, Auchan: Anul viitor, expansiunea va fi concentrată pe francize
Cu o rețea de 440 de magazine la nivel național sub mărcile Auchan, ATAC, My Auchan, Simply și Auchan Go, care servesc în medie, peste 350.000...
comert electronic
ARMO: Comerțul electronic din România ocupă locul 3 în Europa Centrală și de Est
România se clasează pe locul 3 între statele membre UE din Europa Centrală și de Est în ceea ce privește valoarea comerțului electronic,...
Mondelez
Mondelēz International, plan de investiții de 30 mil. euro pe piața locală
Mondelēz International, producătorul unor branduri precum Oreo și Philadelphia, a alocat un buget de investiții de aproximativ 30 de milioane de...
Punctul de vedere al Mega Image vizavi de angajamentele asumate pentru preluarea Profi
Mega Image vrea să asigure stabilitate prin angajamentele propuse pentru preluarea Profi
Mega Image anunță definitivarea angajamentelor care să asigure o bună funcționare a pieței, după ce autoritatea de concurență va aproba...