Alin Giurea, principalul investitor din spatele competiţiei Start&Grow 2014 | Progresiv

Start&Grow 2014, programul lansat de startups.ro pentru a susţine antreprenorii, ajutându-i să intre în legătură cu investitori și să obţină finanţare de până la 500.000 de euro, și-a desemnat finaliștii. Alin Giurea, principalul investitor din Start&Grow 2014, a finanțat deja două start-up-uri înscrise în program și este în discuții avansate cu alte trei echipe de antreprenori. Alin Giurea, principalul investitor din spatele competiţiei Start&Grow 2014

Alin Giurea este un antreprenor cu experienţă de business de aproape 30 de ani. Cariera acestuia este strâns legată de Pambac, companie pe care a condus-o în ultimii ani, din funcţia de director general şi de preşedinte al Consiliului de Administraţie.

„După exitul din acţionariatul Pambac, am început să caut şi să întâlnesc persoane interesante din diferite domenii de activitate şi m-am implicat în proiectul Start&Grow 2014 pentru că doresc să investesc în continuare în afaceri cu potenţial de creştere”, a declarat fost director general al Pambac.

Sumele investite de Alin Giurea în cele două afaceri se încadrează în plafonul de până la 500.000 de euro, iar acesta deține sub 50% din firmele pe care le-a finanțat.

Business-urile finaliste

Una din companiile în care omul de afaceri a devenit acționar este Benefit, un business ce funcționează ca un magazin online, prin care angajații au acces la o gamă variată de beneficii flexibile, în limita bugetului setat de angajator. Antreprenorii fondatori ai Benefit au început să lucreze la acest proiect în ianuarie 2013 iar la începutul acestui an platforma benefitonline.ro a devenit funcțională pentru clienți. Finanțarea obținută va fi utilizată pentru accelerarea ritmului de creștere al afacerii.

Cea de-a doua companie în care Alin Giurea a devenit acționar este Fashion Tribes, care operează platforma Fashiontribes.ro, o comunitate de "triburi" stilistice, reunite într-un magazin online de îmbracăminte, accesorii, produse cosmetice și parfumuri, destinat femeilor, bărbaților și copiilor. Adina Mocănașu a început să lucreze la acest proiect în 2013 iar magazinul a fost lansat oficial în ianuarie 2014. În perioada următoare, site-ul va fi relansat, reflectând conceptul de triburi stilistice. Finanțarea obținută va fi utilizată pentru dezvoltarea platformei, extinderea numărului de furnizori şi promovarea magazinului online.

Pe langă investițiile deja realizate, Alin Giurea se mai află în discuții avansate pentru a finanța alte trei afaceri: o companie din domeniul IT, care a lansat o aplicație de mobile ce targetează atât segmentul B2B, cât și B2C; un producător de cosmetice naturale cu o abordare diferită față de alte start-up-uri românești pe acest segment; un producător din domeniul fashion.

startups.ro este un proiect lansat la începutul anului 2008, cu scopul de a-i sprijini pe cei care vor să înceapă sau să îşi dezvolte propria afacere, atât prin publicarea unor materiale pe teme de business, cât şi prin organizarea de evenimente şi proiecte speciale dedicate antreprenorilor.
 

paul_dieter
CITR: Numărul companiilor de impact aflate în dificultate atinge maximul ultimilor 11 ani
Numărul companiilor de impact aflate în insolvență iminentă crește cu 18%, de la 6.949 la 8.190, iar cel al companiilor de impact aflate în...
Alexander Pitchka
JTI a înființat un centru global IT în România
JTI a înființat un centru tehnologic în România, cu circa 140 de angajați în prezent, fiind analizată posibilitatea unei extinderi pe viitor....
raluca dumitra
eJobs: Competențele digitale vor fi cele mai căutate în următorii cinci ani
Angajatorii încep să devină tot mai preocupați de adaptarea oamenilor din companie la transformările de pe piața muncii, în contextul în care...
partslife romania OIREP
Partslife România a gestionat peste 60.000 de tone de ambalaje în doi ani de activitate
Partslife România aniversează doi ani de la intrarea pe piața locală, perioadă în care a preluat responsabilitatea pentru peste 60.000 de tone...