Alimentele s-au scumpit cu aproape 1% in noiembrie fata de octombrie | Progresiv
In noiembrie, alimentele s-au scumpit cu 0,88% fata de luna anterioara a acestui an, mai mult decat marfurile nealimentare (inflatie de 0,4%) si serviciile (inflatie de 2%), potrivit Institutului National de Statistica (INS). 
Preturile alimentelor au fost luna trecuta cu 6% mai mari fata de noiembrie 2009. Rata medie lunara a inflatiei pe categoria marfurilor alimentare a ajuns la 0,5% in primele 11 luni din acest an, in conditiile in care anul trecut, in acelasi interval, aceasta a fost zero.
In noiembrie, comparativ cu luna anterioara a anului, cel mai mult s-au scumpit cartofii (+10%), cresterea pretului fata de decembrie 2009 fiind de 36%, ouale (+7,9), fructele proaspete (+4,3%), legumele si conservele de legume (+3,7%), malaiul (+3,5%), faina (+2,9%). Comparativ cu luna decembrie 2009, pretul oualelor a fost insa mai mic luna trecuta (-8%), toate celelalte categorii mentionate inregistrand cresteri ale preturilor medii.
Inflatia anuala a ajuns la 7,73% (noiembrie 2010 vs. noiembrie 2009) pe cele trei categorii analizate: alimente, marfuri nealimentare si servicii.








