FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Tokinomo obține un nou premiu global la Convrt Awards - New York

Tokinomo obține un nou premiu global la Convrt Awards - New York

Campania "Fanta Mistério", din Brazilia, desfășurată cu Tokinomo Shelfobot, a câștigat premiul Convrt pentru visual merchandising datorită abordării creative. Shelfobot a transformat produsele Coca Cola într-o experiență captivantă și interactivă pentru clienți, cu rezultate remarcabile în vânzări.

Premiul Convrt reprezintă unul dintre cele mai prestigioase premii internaționale în industria retail, recunoscând excelența și inovația în aspecte precum designul magazinului, ambalajul produselor, experiențele interactive și avansurile în tehnologia retail.

În cadrul campaniei, Dalben Supermercados și-a propus să interacționeze cu clienții și să promoveze produsele Coca-Cola în perioada Halloween-ului utilizând Tokinomo Shelfobot. Cu ajutorul partenerului local Tokinomo - Grupo Creative, Coca-Cola a reușit cu succes să aducă la viață produsele sale Fanta în magazine.

"Campania Halloween în parteneriat cu Coca Cola FEMSA a inclus o activare neobișnuită cu Fanta Mistério, folosind roboții de trade marketing care interacționează cu clienții pentru a promova acest produs creat pentru Halloween. Activarea mărcii a fost un succes în toate magazinele noastre, cu implicarea unui număr mare de cumpărători și a dus la o conversie totală a stocului de produse în vânzări." spune Fernanda Dalben, Director de Marketing la Dalben Supermercados.

"Cu toate că am pornit ca un start-up românesc, pasiunea și inovația noastră au depășit granițele naționale, reușind într-un timp foarte scurt să extindem prezența Tokinomo în peste 50 de țări din întreaga lume. Această realizare demonstrează nu doar calitatea și eficacitatea soluției noastre, ci și nevoia globală de inovație și tehnologie în in-store marketing." declară Ionuț Vlad, CEO Tokinomo.

Tokinomo este o companie românească ce a dezvoltat un display robotic brevetat care automatizează marketingul în magazinele de tip supermarket, recunoscută global pentru performanța sa în industria retailului. Soluția sa inovatoare, Tokinomo Shelfobot, transformă rafturile statice într-un spațiu captivant, generând un impact puternic asupra consumatorilor și creșteri spectaculoase ale vânzărilor. Tokinomo este pe piață din anul 2018, fondată în România. În decursul a doar 4 ani, Tokinomo a fost utilizat în 78 de țări, are parteneri activi în peste 50 de țări și a înregistrat o performanță de 520.000 de zile de campanii și 463.100.000 de activări ale robotului pentru companii precum Coca-Cola, Unilever, Procter&Gamble, Nestlé, Heineken, Henkel, și L’Oreal.

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content