FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Venituri peste așteptări pentru Heineken, în 2019

Venituri peste așteptări pentru Heineken, în 2019

Al doilea cel mai mare producător de bere la nivel mondial a înregistrat în 2019 o creștere organică a veniturilor de 5,6% și un profit net de 2,5 miliarde de euro, peste așteptările analiștilor și cu 600 de milioane de euro peste nivelul din 2018.

Potrivit datelor financiare publicate de companie, creșterea organică a profitului net (beia) este de 4,3% în 2019 față de 2018.

„2019 a fost încă un an cu creșteri de top, cu o performanță mai bună în a doua jumătate a anului. Creșterea a fost în echilibru cu producția mai mare și cu un venit pe hectolitru în creștere cu 3,3%, efect venit și în urma focusului pe premiumizare”, declară Jean-François van Boxmeer, CEO al grupului. Brandul Heineken a raportat o creștere de 8,3% având în vedere că, în mai mult de 40 de țări unde este prezent, brandul a avut evoluții double digit.

CEO-ul Heineken susține că strategia grupului rămâne orientată spre creștere, cu un accent mai mare pe durabilitatea acestei creșteri, nu doar din punct de vedere social, cât și al mediului înconjurător. „În ultimul deceniu am redus consumul de apă cu aproape o treime la 3,4 hectolitri de apă pentru un hectolitru de bere produs. În mai mult de 60 de piețe, am cheltuit peste 10% din bugetele media pentru campanii dedicate consumului responsabil”, completează Jean-François van Boxmeer.

Pentru acest an, Heineken estimează o creștere organică a profitului operațional mid-single digit, în acord cu calculele analiștilor care indică un avans de 6% în 2020.

 

 

 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content