FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Unilever preia brandul Paula’s Choice și extinde portofoliul pe zona de skincare

Unilever preia brandul Paula’s Choice și extinde portofoliul pe zona de skincare

Unilever anunță că a semnat un acord pentru achiziționarea brandului Paula’s Choice de la TA Associates, tranzacție evaluată de surse din industrie citate de presa internațională la peste două miliarde de dolari. În urmă cu cinci ani, când brandul era preluat de TA Associates, veniturile Paula’s Choice erau de aproximativ 70 de milioane de dolari, iar afacerea era evaluată la 275 de milioane de dolari.

„Sunt atât de încântată că Unilever și Paula’s Choice își unesc forțele și vreau să mulțumesc echipei Unilever pentru că au crezut în noi, în misiunea noastră și în valorile noastre. Cu Unilever putem să construim în continuare peste munca și viziunea noastră din cei 26 de ani, timp în care am creat produse inedite și am oferit oamenilor certitudinea că folosesc cele mai bune ingrediente pentru pielea lor”, declară Paula Begoun, fondatorul Paula’s Choice.

„Suntem încântați că Paula’s Choice se va alătura familiei noastre Unilever Prestige. Paula’s Choice este un adevărat pionier în spațiul digital dedicat frumuseții, un brand înrădăcinat în adevăr și transparență. Abia așteptăm să prezentăm brandul și produsele sale unice unui public și mai mare”, adaugă Vasiliki Petrou, Unilever EVP și CEO Prestige.

Deși anunțul privind achiziția a fost făcut de către Unilever, detaliile oficiale privind valoarea tranzacției nu au fost date publicității, dar se preconizează că preluarea se va încheia până la finalul lunii septembrie.

Fondat de Paula Begoun în urmă cu 26 de ani, brandul Paula’s Choice a ajuns să fie recunoscut pentru ingredientele premium folosite, cât și pentru inovațiile aduse pe segmentul de îngrijire a pielii. Paula’s Choice oferă informații clare despre știința din spatele produsele cosmetice, inclusiv un „Dicționar de ingrediente” extins care oferă acces la cercetările din spatele a aproape 4.000 de ingrediente.

Brandul a devenit lider în industria globală de îngrijire a pielii, având o bază de clienți loiali susținută de modelul de operare direct-către-consumator (DTC). Cu timpul, brandul a început să fie disponibil și în magazinele de beauty din America de Nord, Asia și Europa.

Unilever Prestige, divizia de beauty de sine stătătoare a gigantului anglo-olandez, a raportat rezultate în creștere în ultimele luni, bifând o creștere de două cifre în primul trimestru din acest an. La începutul acestui an, reprezentanții diviziei declarau că își doresc că crească veniturile de la 700 de milioane de dolari la peste trei miliarde de dolari „în următorii câțiva ani”.

În prezent, există șase mărci în portofoliul Unilever Prestige, Dermalogica, Murad, Kate Somerville, REN Skincare, Living Proof și Hourglass, la care se va adăuga și Paula’s Choice.

Sursă foto: European Supermarket Magazine

 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content