Sezamo: Vânzările de Prosecco, în creștere cu 25% în volum, anul acesta

Supermarketul online Sezamo anunță că vânzările de Prosecco au crescut anul acesta cu 25% în volum, comparativ cu aceeași perioadă din 2025. Iulie a fost luna cu cele mai mari vânzări din acest an, iar clienții care aleg Prosecco cumpără, în medie, două sticle la fiecare comandă. Valoarea medie a unui coș care conține Prosecco este de 98 de euro. Sezamo: Vânzările de Prosecco, în creștere cu 25% în volum, anul acesta. detalii pe revistaprogresiv.ro

Datele Sezamo arată că Prosecco este cumpărat, de regulă, ca parte a unui coș mai mare de produse alimentare, și nu în comenzi mici dedicate exclusiv băuturilor. Jumătate dintre coșurile care conțin Prosecco includ cel puțin un alt produs italian, iar printre produsele cumpărate frecvent împreună cu acesta se numără burrata, Grana Padano, prosciutto cotto și prosciutto crudo, dar și sparanghelul.

Prosecco, tot mai asociat cu aperitivo acasă 

Un alt tipar care se conturează în coșurile clienților este asocierea Prosecco cu ingredientele pentru cocktailuri. Aperol, gheața, apa carbogazoasă și citricele apar frecvent împreună, conturând combinația clasică pentru Aperol Spritz. În același timp, prezența apei tonice, a mentei, busuiocului, lămâilor, lime-ului și portocalelor indică și preferința pentru alte cocktailuri pe bază de Prosecco, precum Hugo sau Mimosa.

Momentul cumpărăturilor susține aceeași asociere cu ocaziile de socializare: 37% dintre coșurile care conțin Prosecco sunt livrate vinerea și sâmbăta. În topul celor mai cumpărate produse din segmentul vinurilor spumante se află Prosecco în format de 0,2 l și Prosecco DOC de 0,75 l, urmate de Lambrusco Rosé, spumant Extra Brut de 0,75 l și Cava de 0,75 l. La polul opus față de media de două sticle per comandă, cel mai mare cumpărător de Prosecco de pe Sezamo din 2026 a ajuns la 766 de sticle.

„Prosecco nu mai este rezervat doar ocaziilor speciale, ci și-a făcut loc în momentele obișnuite de socializare de acasă. Vedem asta nu doar în creșterea vânzărilor, ci mai ales în felul în care arată coșul: alături de Prosecco apar produse italienești, ingrediente pentru cină, Aperol, citrice sau gheață. Practic, românii nu cumpără doar o sticlă de Prosecco, ci își construiesc acasă experiența de aperitivo. Este o schimbare interesantă de comportament, care arată că tot mai multe experiențe asociate până acum ieșirilor în oraș sunt recreate acasă”, spune Michael Kaiser, Country Lead Sezamo.

Supermarketul online oferă o selecție de peste 16.000 de produse, precum produse proaspete direct de la fermieri autohtoni, alimente de la artizani locali, dar și branduri internaționale de tip supermarket, toate într-un singur loc. Produsele sunt livrate către clienți din depozitul de 12.000 m2 situat în incinta CTPark, în nordul Bucureștiului, care include spații de depozitare ambientală și unități cu temperatură controlată, ce permit păstrarea produselor în condiții cât mai bune și reducerea costurilor de energie.

Sezamo este un supermarket online, parte din grupul european Rohlik, una dintre cele mai importante companii de e-grocery din Europa. Deja activ în Cehia (Rohlik.cz), Ungaria (Kifli.hu), Austria (Gurkerl.at) și Germania (Knuspr.de), Rohlik s-a lansat în România în 2022, sub brandul Sezamo.

Sezamo: 80% dintre clienții care cumpără din categoria Pet Shop aleg produse pentru pisici. Detalii pe revistaprogresiv.ro
Sezamo: 80% dintre clienții care cumpără din categoria Pet Shop aleg produse pentru pisici
În 2026, 80% dintre clienții care cumpără produse din categoria Pet Shop aleg produse dedicate pisicilor, arată datele supermarketului online...
Wolt lansează funcția Split Payments, pentru comenzile de grup, în România. Detalii pe revistaprogresiv.ro
Wolt lansează pe piața locală funcția Split Payments, pentru comenzile de grup
Wolt a lansat funcția Split Payments în România, facilitând comenzile realizate în grup, fără ca o singură persoană să mai fie nevoită să...
Platforma eAWB își extinde serviciile de curierat în Uniunea Europeană. Detalii pe revistaprogresiv.ro
Platforma eAWB își extinde serviciile de curierat în Uniunea Europeană
Marketplace-ul de servicii de curierat eAWB își extinde activitatea către piața Uniunii Europene prin lansarea serviciului de livrare de colete...
Tranzacția prin care Cargus va fi integrată de SAMEDAY a fost finalizată. citeste mai mult pe revistaprogresiv.ro
Tranzacția prin care Cargus va fi integrată de SAMEDAY a fost finalizată 
SAMEDAY anunță că procesul prin care s-a angajat să preia integral capitalul social al Cargus a fost finalizat, odată ce a primit undă verde...