Oferta de debut a Sezamo: peste 30% din gama de produse provine de la producători locali
Supermarketul online Sezamo, care își lansează serviciile în aprilie, a dat startul colaborării cu producători locali din toată țara, peste 30% dintre parteneriatele încheiate până în prezent fiind cu aceștia. Parteneriatele au fost făcute cu producători de fructe și legume proaspete, mezeluri, lactate, panificație și produse apicole.
„Suntem interesați de produse sănătoase, cultivate natural și crescute cu grijă, de la fructe și legume, până la produse de origine animală”, spune Michael Kaiser, CCO Sezamo România.
Supermarketul online va ajuta fermierii și artizanii locali să se dezvolte continuu, în același timp oferind consumatorilor siguranța că produsele pe care le cumpără sunt proaspete și delicioase. sezamo recunoaște importanța de a face tot ce este posibil pentru a proteja micii fermieri și artizani, iar colaborarea cu aceștia este puternic aliniată cu valorile companiei și cu obiectivul său, de a contribui la o Europă mai sănătoasă și mai fericită.
În supermarketul online sezamo.ro sunt disponibile peste 8.000 de produse provenite de la producători locali, produse internaționale de tip supermarket și alimente de la artizani autohtoni. Mai mult decât atât, există o gamă extinsă de produse bio și ecologice, printre care se află și brandurile recunoscute la nivel european Alnatura și Alce Nero.
Produsele vor fi livrate în termen de 2 ore cu o fereastră de livrare de 60 de minute sau cu livrare programată în ziua și la ora dorită de client din depozitul Sezamo aflat în nordul Bucureștiului.
Sezamo este un supermarket online, parte din grupul european Rohlik, unul dintre cele mai importante companii de e-grocery din Europa. Deja activ în Cehia (Rohlik.cz), Ungaria (Kifli.hu), Austria (Gurkerl.at) și Germania (Knuspr.de), Rohlik se lansează în România, Italia și Spania în 2022, sub brandul Sezamo pentru toate cele trei ţări. Cifra de afaceri a grupului a depășit 300 de milioane euro în 2020.