Everli, marketplace online de produse alimentare, intră pe piața din România
Everli, unul dintre cele mai mari marketplace-uri online de produse alimentare din Europa, a anunțat planul de a se extinde în România și în Germania la începutul anului 2022.
Fondat în Italia, startup-ul Everli, care oferă servicii de livrare rapidă de la supermarketuri, și-a anunțat decizia de expansiune după ce la începutul anului a primit o investiție de 100 de milioane de dolari Series C. În momentul de față Everli activează în 80 de orașe din Italia, Polonia, Cehia și Franța. În România, Everli ar concura cu Bringo, Glovo și foodpanda. În perioada următoare, Everli va deschide birouri în Berlin și în București, ca parte a strategiei de extindere, și va crea locuri de muncă, atât la birou, cât și remote, în departamentele de marketing și vânzări.
Înființat în 2014, în Verona, Everli este un marketplace ce oferă utilizatorilor posibilitatea de a comanda din aplicație și de a primi produsele comandate acasă. În Europa, Everli este partener de livrare rapidă pentru mai multe lanțuri de retail, printre care Lidl, Kaufland, Carrefour, și oferă acces la un stoc de peste 300.000 de produse.
În prezent, compania are 250 de angajați și birouri în Milano, Verona și Varșovia. De asemenea, Everli are 100 de parteneriate cu retailerii și 3.000 de colaborări cu livratorii, până acum fiind efectuate 3 milioane de livrări.