FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Sainsbury’s încheie o tranzacție de peste 570 mil. euro cu LXi REIT

Sainsbury’s încheie o tranzacție de peste 570 mil. euro cu LXi REIT

Retailerul britanic Sainsbury's a vândut către investitorul imobiliar LXi REIT 18 magazine din sudul Angliei într-o tranzacție evaluată la 571,5 milioane de euro, de tipul vânzare și leaseback, scrie esmmagazine.com.

Sainsbury's, al doilea cel mai mare retailer britanic după Tesco, a precizat că, dacă tranzacția va fi finalizată, va utiliza capitalul obținut pentru a cumpăra 21 de magazine de la fondul de investiții Highbury and Dragon. Tranzacția ar urma să fie finalizată în 2024.

Sainsbury's deține o participație de 49% în Highbury and Dragon de când a fost creat în anul 2000. Fondul are în portofoliu 26 de supermarketuri Sainsbury's, care îi sunt închiriate. Retailerul deține 600 de supermarketuri și peste 800 de magazine de proximitate, având în același timp proprietăți imobiliare în valoare de peste 11 miliarde de euro.

Pe de altă parte, Tesco, principalul competitor, a alocat în acest an un buget de investiții de aproximativ 50 de milioane de euro în extindere și modernizare. Gigantul britanic Tesco a raportat pentru ultimul an financiar un profit de trei ori mai mare față de 2020, însă retailerul avertizează cu privire la incertitudinea accentuată și inflația ridicată din 2022.

Vânzările Tesco au crescut în anul financiar 2021-2022 (încheiat în luna februarie) cu 6%, până la 74 de miliarde de euro, retailerul câștigând în același timp cotă de piață. O evoluție spectaculoasă a avut-o și profitul net, care s-a triplat în perioada analizată, ajungând la 2,5 miliarde euro.

Pe de altă parte, vânzările online ale companiei au scăzut ca urmare a revenirii la obiceiurile de achiziție dinainte de pandemia de Covid-19. Astfel, vânzările online pentru piața britanică s-au contractat cu 6,5% pe măsură ce consumatorii au revenit în magazine. Însă, comparativ cu anul 2019, vânzările online rămân cu 66% mai mari. Anul trecut, Tesco a procesat o medie de 1,2 milioane de comenzi pe săptămână.

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content