FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Roxana Tisăianu preia o poziție regională în cadrul Coca Cola Company

Roxana Tisăianu preia o poziție regională în cadrul Coca Cola Company

Roxana Tisăianu, managerul care a ocupat în ultimul an poziția de Director General pentru divizia Health în cadrul Reckitt Benckiser, s-a alăturat la finalul anului trecut echipei Coca Cola Company, în poziția de Integrated Execution Director pentru Eurasia și Orientul Mijlociu.

Din această poziție, Roxana este responsabilă atât pentru evoluția capabilităților comerciale în regiune, cât și pentru integrarea tuturor segmentelor ale sistemului Coca-Cola  - echipe globale sau locale, precum și parteneri îmbuteliatori, pentru a avea o strategie unitară și o implementare cât mai bună.

Cu o experienţă profesională de aproape 20 de ani în industria bunurilor de larg consum, Roxana și-a început cariera în cadrul Orkla Foods, apoi s-a alăturat echipei Danone, companie unde a ocupat poziții diverse, atât pe plan local, cât și la nivel internațional. Roxana a coordonat departamentul de trade marketing în Danone România, precum și echipele de vânzări pe zona de proximitate și clienți majori, iar la nivel internațional a ocupat poziția de International Key Account Director (Franța), Development Director Moldova & Adriatics și Global Category & Channel Development Director la Danone Nutricia, în Olanda. În 2020, Roxana s-a alăturat echipei Reckitt Benckiser, când a preluat de la Magyary Lajos poziția de Director General pentru divizia Health.

Roxana Tisăianu este licenţiată a Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică din Academia de Studii Economice Bucureşti.

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content