Vascar deschide primul concept store, în Family Market Miroslava
Vascar, unul dintre principalii producători de preparate din carne și conserve, anunță lansarea celui mai modern magazin propriu, în cadrul proiectului comercial Family Market Miroslava, Iași. Compania ajunge astfel la o rețea de 19 unități în regiunea Moldova. Noul magazin are o suprafață de 92 mp și reprezintă o investiție de peste 120.000 de euro.
„Credem în potențialul regional și dorim să susținem dezvoltarea comunităților locale din jurul marilor orașe, un trend global ce va deveni tot mai vizibil. Am ales Family Market Miroslavapentru că ne oferă cadrul potrivit pentru un magazin concept unde cumpărătorii să beneficieze de o experiență deosebită. Ne propunem ca până la finalul anului să deschidem alte două magazine proprii, consolidarea rețelei de magazine fiind pentru noi o direcție de business importantă”, spune Vlad Ciuburciu, Director General Vascar.
Vezi și: Iulius alocă 12 milioane de euro pentru primul proiect de retail de proximitate din județul Iași
Proiectul are la bază o poveste a brandului bazată pe tradiție, calitate și inovație și reflectă cele mai noi tendințe din retailul modern, de la arhitectura spațiului, la materiale, culori și funcționalități. Noua locație oferă o gamă variată de mezeluri premium, o selecție extinsă de carne fresh și produse din carne pentru grătar, vinuri alese, dar și alte produse de calitate la prețuri atrăgătoare.
Vascar a înregistrat la finalul anului 2021 o cifră de afaceri de 21 milioane de euro. În prezent, veniturile din rețeaua proprie de magazine reprezintă peste 30% din cifra de afaceri a companiei.
Înființată în 1984 la Vaslui, Vascar este o companie cu capital 100% românesc cu o evoluție susținută pe o piață extrem de competitivă. Astăzi, Vascar este unul dintre principalii producători de preparate din carne și conserve din România, oferind produse nu doar gustoase, ci și sănătoase, sub mărcile Vascar și Moldova în Bucate. Pentru Vascar lucrează mai mult de 400 de angajati, iar compania deține o fabrică de procesare la Vaslui și 19 magazine proprii în regiunea Moldova, fiind unul dintre principalii angajatori din regiune. O parte din produsele Vascar și Moldova în Bucate sunt distribuite la nivel național, în hypermarketuri și magazine tradiționale partenere. De asemenea, Vascar este o companie care produce produse “marcă proprie” pentru Carrefour, Mega Image, Penny Market și Lidl.