Vânzările de alimente, creștere moderată după primele zece luni ale anului
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut (serie brută), pe ansamblu, cu 4,5% în primele zece luni ale acestui an față de perioada similară a anului trecut, vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun având un aport de 1,8%.
Dacă analizăm în funcție de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun au înregistrat un avans de 3,6% în perioada analizată.
Raportat la luna septembrie, vânzările de alimente au fost singurele care au crescut, cu 0,9%. La polul opus, cererea pentru produse nealimentare a scăzut cu 2,8%, iar comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 1,8%.
Calculat în funcție de sezonalitate, vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun au crescut cu 1,2% în luna octombrie a acestui an față de luna precedentă.
Comparat însă cu luna octombrie 2021, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (serie brută) a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 4,5% în octombrie 2022. Creșterea este datorată vânzărilor înregistrate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+15,6%), vânzările de produse nealimentare (+1,5%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+1,3%).
În funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna octombrie 2022 comparativ cu luna octombrie 2021, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 4,2%, datorită creşterilor înregistrate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+14,9%), vânzările de produse nealimentare (+2,9%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+2,5%).