Vânzările de alimente, creștere de peste 8% în august 2021 față de august 2020
După primele opt luni ale acestui an, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut ca serie brută cu 12,4% față de perioada similară a anului trecut, vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun având o contribuție de 5,6%, în timp ce vânzările de produse nealimentare au avut un avans de 18,7%.
Raportat la numărul de zile lucrătoare şi la sezonalitate, în perioada ianuarie – august 2021, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a înregistrat o creştere per ansamblu cu 11,2% datorită vânzărilor de produse nealimentare (+18,2%) și a comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+11,5%). Vânzările de alimente, băuturi şi tutun au avut cel mai mic avans, de doar 4,1%.
Analizând avansul lună la lună, în august față de iulie anul acesta, vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun au înregistrat o creștere de 1,6% ca serie brută și de 1,3% ca serie ajustată sezonier.
Față de luna august a anului trecut însă, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut ca serie brută cu 11,1%, vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun având o contribuție de 8,1%. Ajustat sezonier, vânzările pe acest segment au crescut cu 7,5% în august 2021 față de august 2020.