Supermarketul online Sezamo începe oficial operațiunile în România

Supermarketul online Sezamo, parte a grupului european Rohlik, își lansează astăzi oficial serviciile de e-groceries pentru publicul larg, în București și o parte din județul Ilfov, în urma unei investiții de 6 milioane de euro. Anunțul oficial vine la cinci luni după ce retailerul a testat serviciile cu abonații. Supermarketul online Sezamo începe oficial operațiunile în România

Sezamo oferă o selecție grozavă de peste 10.000 de produse proaspete direct de la fermieri autohtoni, alimente de la artizani locali, dar și cele mai populare branduri de tip supermarket, toate într-un singur loc, depășind oferta unui supermarket obișnuit. Comanda este livrată în 3 ore sau la ora programată, cu un serviciu unic în România - intervalul de livrare de 15 minute. În plus, compania oferă garanția „Banii înapoi garantat” instant pentru eventualitatea în care clientul nu este mulțumit de un produs, fără întrebări suplimentare.

Sezamo și-a anunțat inițial, în 2020, intrarea pe piața din România, programată pentru primul trimestru al anului 2022. Decizia a venit ca urmare a trendului ascendent al pieței de e-commerce și a popularității de care se bucură serviciul de e-commerce.

Sezamo, focus pe parteneriatele cu producătorii români

Sezamo oferă produse de la producători locali recunoscuți precum fructe și legume ECO de la Nasul Roșu, panificație de la Pain Plaisir, mezeluri de la Moș Iosif, carne de la VacaMuuu și lactate de la Origini. Există și un larg sortiment de produse BIO și ecologice, printre care și brandul recunoscut la nivel european Alnatura și o întreagă secțiune specializată dedicată veganilor cu burgeri grozavi fără carne de la Beyond Meat și alternative pentru lactate de la NoMoMoo. Mamele pot obține alimente organice de la Holle, alături de scutece ECO de la Bamboo Nature. Astfel, consumatorii pot economisi între 5 și 7 drumuri la cumpărături și timpul pe care în mod normal l-ar fi petrecut la supermarket, la piață sau la măcelăria preferată, prin intermediul site-ului sau aplicației Sezamo.

Sezamo este un brand orientat în totalitate către client și dorințele și nevoile acestuia, iar atenția se îndreaptă către schimbarea modului tradițional de a face cumpărături. „Misiunea noastră este să îi ajutăm pe oameni să ducă vieți mai fericite și mai sănătoase, iar acest lucru devine posibil prin determinarea noastră de a pune clientul pe primul loc și de a deveni cei mai buni în ceea ce facem. De astăzi le vom putea demonstra clienților că atenția noastră este îndreptată în totalitate către ei și că ne dorim să le ușurăm în mod real viața prin toate beneficiile pe care Sezamo le are de oferit”, a declarat Tomáš Chadzivasilis, CEO Sezamo România.

Piloni de diferențiere pentru Sezamo

Sezamo și-a luat angajamentul să protejeze mediul înconjurător și invită clienții să joace un rol activ în asta. Astfel, compania livrează cu o flotă proprie de mașini electrice (având și stații proprii de încărcare la depozitul din Ștefăneștii de Jos), folosește pungi reutilizabile, prietenoase cu mediul, confecționate din plastic reciclat, care reduc amprenta asupra mediului înconjurător și au implementat programul „Save the Food”, prin care clienții contribuie la reducerea risipei alimentare prin achiziționarea de alimente aproape de termenul de expirare la un preț redus.

Sezamo lansează campania de Paște cu produse de la artizani locali
Sezamo lansează campania de Paște cu produse de la artizani locali
Supermarketul online Sezamo a lansat campania de Paște cu produse de la artizani locali și producători internaționali de renume, la prețuri...
 Sezamo lansează Sezamo Chef, platformă cu retețe ale căror ingrediente pot fi cumpărate online
Sezamo lansează Sezamo Chef, platformă cu retețe ale căror ingrediente pot fi cumpărate online
Supermarketul online Sezamo a lansat Sezamo Chef, o sursă de inspirație conectată cu platforma de cumpărături online, clienții putând să...

Cei patru piloni pe care Sezamo își bazează întreg procesul operațional sunt sortimentul divers de produse, serviciile inovative, prețurile competitive și respectul pentru mediul înconjurător. Comanda minimă este de 150 RON, iar costul livrării este gratuit la comenzile de peste 300 lei.

Toate produsele comandate sunt livrate către clienți din depozitul de 12.000 m2 situat în nordul Bucureștiului, care include spații de depozitare ambientală și unități cu temperatură controlată, care permit păstrarea produselor în condiții cât mai bune și reducerea costurile de energie.

Sezamo este un supermarket online, parte din grupul european Rohlik, unul dintre cele mai importante companii de e-grocery din Europa. Deja activ în: Cehia (Rohlik.cz), Ungaria (Kifli.hu), Austria (Gurkerl.at) și Germania (Knuspr.de). Implementând tehnologie și logistică de vârf la nivel mondial pentru a livra o gamă largă de produse de calitate (10000 SKU+), Sezamo oferă o fereastră de livrare de 15 minute, cu livrare în 3 ore de la plasarea comenzii sau livrare programată. Recent, retailerul a început testele și pe piața din Italia, sub brandul Sezamo.

Sezamo are un nou CEO. Tomás Chadzivasilis pleacă de la conducerea supermarketului online
Sezamo are un nou CEO. Tomás Chadzivasilis pleacă de la conducerea supermarketului online
Supermarketul online Sezamo, parte a grupului european Rohlik, are începând cu luna septembrie un nou CEO în persoana lui Gabril Makki. Acesta...
Sezamo introduce plata cu cardurile de masă
Sezamo introduce plata cu cardurile de masă
Supermarketul online Sezamo, parte a grupului european Rohlik, a introdus o nouă metodă de plată a achizițiilor. Astfel, clienții își pot...
Sezamo a livrat 60.000 de comenzi în 2022
Sezamo a livrat 60.000 de comenzi în 2022
Supermarketul online Sezamo, parte a grupului european Rohlik, a livrat 60.000 de comenzi în 2022. Sezamo s-a lansat oficial pe 18 octombrie 2022,...
Sezamo a livrat peste 25.000 de comenzi pentru 8.000 de clienți în perioada de testare
Sezamo a livrat peste 25.000 de comenzi pentru 8.000 de clienți în perioada de testare
Supermarketul online Sezamo, parte a unicornului ceh Rohlik, lansat oficial săptămâna trecută, în urma unei investiții de 6 milioane de euro,...