Senic Gross&Market a pus încă o locație pe harta expansiunii. Cum arată magazinul inaugurat la Caracal
Senic Gross&Market, retailer independent, adaugă o nouă locație în rețeaua națională, cea de-a șaptea deschisă de retailer. Noul magazin se află în Caracal, județul Olt, pe strada Vornicul Ureche, numărul 1. Magazinul are o suprafață de 3.000 metri pătrați și dispune de 140 de locuri de parcare. Investiția totală s-a ridicat la peste un milion de euro.
„La momentul deschiderii am început cu patru case de marcat, în proiect luând în calcul extinderea până la șase case. Conform deschiderii, în cel mai scurt timp urmează să instalăm și cele două case pentru o buna desfășurare a activității”, explică Sorin și Marius Cîmpeanu, directorii Senic Gross&Market.
În oferta magazinului sunt listate aproximativ 12.000 SKU-uri , incluzând și zona de legume/fructe și vitrina asistată, operată de unul dintre partenerii retailerului.
„Constant, adăugăm noi produse marca Senic cu care venim în întâmpinarea clienților cu cel mai bun raport calitate-preț, produse ce fac parte din categoria de prim preț. Încă de la deschidere, magazinul a avut un start foarte bun, depășind două mii de coșuri de cumpărături. Un atu a fost reprezentat și de prezența magazinului din Slatina, fiind importantă notorietatea pe care locația o are în județ”, declară directorii companiei.
Până la finalul acestui an, Senic Gross&Market va deschide și alte locații, una dintre ele fiind la Sibiu, inaugurare așteptată pentru luna octombrie. În județul Sibiu, retailerul operează deja un magazin, aflat în Mediaș, pe Șoseaua Sibiului, nr. 38. Totodată, Senic Gross&Market are magazine și în județele Olt, Brașov, Argeș, Mehedinți și Vrancea, județ în care retailerul a deschis un magazin în luna noiembrie a anului trecut în locul fostului hipermarket Zanfir.
Pentru anul 2023, retailerul estimează o creștere de aproximativ 50% a cifrei de afaceri față de 2022 datorată atât magazinelor deschise în cursul acestui an, cât și extinderii bazei de clienți în cazul locațiilor mai vechi.
„Dorim totodată să creștem numărul de articole marca Senic și să ajungem la cât mai mulți cumpărători prin deschiderea și a altor locații în țară”, spun Sorin și Marius Cîmpeanu.
Înainte să fie prezent în piața de retail, brandul Senic reprezenta un nume important atât la nivel de producție, cât și pe piața locală de distribuție. Activitatea a început în 1994 și se baza pe distribuția de produse alimentare și pe importuri. Zece ani mai târziu, familia Cîmpeanu cumpăra fosta fabrică de bomboane de la Turnu Severin unde produc astăzi dulciuri. Componenta de comerț a fost adăugată în 2017 când a fost deschis primul magazin Senic.