Senic Gross&Market investește 10 mil. euro într-un parc de retail în Drobeta-Turnu Severin

Senic Gross&Market, comerciant independent cu capital 100% românesc, accelerează extinderea rețelei la nivel național și anunță inaugurarea retail park-ului din Drobeta-Turnu Severin, programată pentru 1 octombrie 2026. Cu o investiție de zece milioane de euro, parcul va avea o suprafață totală de 9.000 de metri pătrați, dintre care 4.500 de metri pătrați vor fi ocupați de magazin.Senic Gross&Market investește 10 mil. euro într-un parc de retail din Drobeta-Turnu Severin. detalii pe revistaprogresiv.ro

Senic Retail Park este situat pe strada Aurora nr. 1 și include, pe lângă magazinul Senic Gross&Market, care este cea de-a doua unitate a rețelei din Drobeta-Turnu Severin, și un magazin Jysk. 

Inaugurarea parcului de retail face parte dintr-un plan de dezvoltare graduală ce vizează expansiunea cu noi locații anual, în funcție de oportunitățile din piață, așa cum anunțau proprietarii rețelei.

„Pe termen mediu și lung, strategia noastră de dezvoltare rămâne aceea de a deschide noi locații anual, să putem oferi acces clienților din fiecare județ al României la serviciile și produsele Senic, consolidând astfel brandul la nivel național. Nu vizăm o zonă anume, ci ne adaptăm în funcție de oportunitățile existente și de potențialul fiecărei piețe locale”, au declarat Sorin și Marius Cîmpeanu. 

Strategia retailerului vizează dezvoltarea sustenabilă şi investiţii care aduc valoare pe termen lung. Astfel, directorii Senic Gross&Market anunță inaugurarea unei noi locaţii la Botoşani până la sfârşitul acestui an. Cu o cifră de afaceri de peste 550 de milioane de lei, Senic Gross&Market a avut un ritm de creștere de 20% în 2025.

Ana Maria Iordache, PwC: Consumatorii resimt direct perioada de ajustare economică prin care trece România. citeste mai mult pe revistaprogresiv.ro
Ana Maria Iordache, PwC: Consumatorii resimt direct perioada de ajustare economică prin care trece România
Doar 26% dintre consumatorii români spun că au o situație financiară confortabilă, adică își pot plăti toate facturile lunare și le rămân...
Lidl inaugurează un nou magazin în județul Bihor. Detalii pe revistaprogresiv.ro
Lidl inaugurează un nou magazin în județul Bihor
Lidl România continuă extinderea la nivel național și deschide prima sa unitate din Sântandrei, județul Bihor. Noua unitate este situată pe...
Carrefour
Programul Carrefour ”De aici, de aproape” a atras peste 530 de artizani în primul an de la lansare
Carrefour România, retailerul cu cea mai mare amprentă locală din piață, cu peste 2.000 de producători parteneri la nivel național, marchează...
Cum au rezolvat peste 3.500 de magazine din România problema crizei de personal. Detalii pe revistaprogresiv.ro
Cum au rezolvat peste 3.500 de magazine din România problema crizei de personal
Retailul românesc trăiește azi două presiuni simultane. Retailerii vor să-și crească cota de piață, câștigând clienți noi și...
PENNY continuă extinderea în mediul rural și deschide un nou magazin în județul Prahova. Detalii pe revistaprogresiv.ro
PENNY continuă extinderea în mediul rural și deschide un nou magazin în județul Prahova  
PENNY continuă extinderea rețelei la nivel național și inaugurează un nou magazin în Drajna, județul Prahova, ajungând la 472 de unități la...
Lidl inaugurează un nou magazin în Țăndărei, în cadrul Park Plaza. Detalii pe revistaprogresiv.ro
Lidl inaugurează un nou magazin în Țăndărei, în cadrul Park Plaza
Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și inaugurează un nou magazin în orașul Țăndărei, județul Ialomița, în...