Rezultate peste estimări pentru Walmart datorită vânzărilor online din SUA
Datele financiare publicate de Walmart la finalul trimestrului doi din acest an fiscal arată venituri record susținute în mare parte de evoluția neașteptată a vânzărilor online.
Potrivit raportului financiar citat de CNBC, în perioada mai – iulie vânzările online au crescut cu 97% în Statele Unite în timp ce rezultatele obținute în magazinele fizice au fost cu 9,3% peste nivelul înregistrat în cel de-al doilea trimestru din anul fiscal 2019.
În acest interval, profitul net raportat de Walmart a crescut cu 80%, de la 3,61 de miliarde de dolari – cifră atinsă la 31 iulie 2019 - până la 6,48 miliarde de dolari, valoarea înregistrată la finalul lunii iulie din acest an.
Totodată, veniturile totale au ajuns la 137,7 de miliarde de dolari, în creștere cu 5,6% față de aceeași perioadă a anului trecut și cu două miliarde peste nivelul estimat inițial de analiștii Wall Street.
Rezultatele pozitive au la bază comportamentele de consum din timpul pandemiei. Dincolo de cererile tot mai mari pentru livrarea comenzilor acasă, un impact l-a avut și valoarea coșului de cumpărături. Datele Walmart arată că, deși au cumpărat mai rar, clienții au cheltuit mai mult cu fiecare ocazie de achiziție. Concret, valoarea bonului mediu a crescut cu 27% în perioada analizată în condițiile în care numărul tranzacțiilor a scăzut cu 14%.
În privința costurilor generate de pandemie, declarațiile grupului american citate de CNBC spun că suma totală s-a ridicat la aproximativ 1,5 miliarde de dolari, fonduri folosite pentru asigurarea stocurilor, asigurarea măsurilor de siguranță, dar și angajarea personalului suplimentar care să se ocupe de comenzile online și de aprovizionarea permanentă a magazinelor fizice.
La nivel internațional însă, cifrele Walmart nu sunt la fel de bune. Vânzările nete au fost în scădere din cauza măsurilor de carantinare impuse în India, Africa și America Centrală. Cumulat, vânzările nete au fost de 27,2 miliarde de dolari, sumă cu 6,8% sub nivelul înregistrat în trimestrul doi al anului fiscal 2019.