Proprietarul Amigo & Intercost: Viziunea noastră este să construim cel mai puternic lanț regional de retail din Ținutul Secuiesc

După preluarea celor 18 magazine deținute de Elan Trio, Amigo & Intercost accelerează planurile de dezvoltare în regiune. Compania va menține brandul Merkur și urmărește construirea celui mai puternic lanț regional de retail din Ținutul Secuiesc, bazându-se pe integrarea rețelelor și promovarea produselor locale, a declarat pentru Progresiv Tibor Becze, unul dintre proprietarii businessului. Tibor Becze_Amigo Intercost

„Procesul de integrare este în desfășurare și îl vom realiza etapizat, astfel încât activitatea magazinelor și relația cu clienții să fie cât mai puțin afectate. Grupul nostru operează deja 20 de magazine prin compania Harghita Retail, iar pe termen mediu și lung ne dorim să integrăm cele două rețele într-o singură organizație puternică. Viziunea noastră este să construim cel mai puternic lanț regional de retail din Ținutul Secuiesc, un lanț care să reprezinte cu mândrie comunitatea locală și valorile acesteia”, a explicat Tibor Becze.

În plus, compania a decis că brandul Merkur, prin care Elan Trio opera 10 magazine de tip supermarket, va fi păstrat și dezvoltat în continuare, decizia având la bază identitatea puternică a mărcii și notorietatea acesteia în regiune.

„În perioada următoare vom analiza fiecare magazin în parte și vom implementa modernizările necesare, păstrând în același timp ceea ce clienții apreciază deja și dezvoltând o ofertă comercială adaptată fiecărei comunități. Pentru Amigo & Intercost, această preluare reprezintă un pas strategic important. Obiectivul nostru nu este doar extinderea rețelei, ci construirea unei companii stabile, moderne și eficiente, cu rădăcini puternice în comunitățile locale și cu o colaborare strânsă atât cu furnizorii naționali, cât și cu cei regionali”, a adăugat proprietarul Amigo & Intercost.

merkur

În strategia companiei de a deveni cel mai puternic lanț regional de retail din Ținutul Secuiesc, un rol foarte important îl vor avea produsele GOBE și Klass, alături de produsele realizate de producătorii locali și de micii artizani din zonă.

„Dorim să oferim acestor produse o prezență cât mai importantă în magazinele noastre și să contribuim la dezvoltarea economiei locale. Credem că autenticitatea, calitatea și susținerea producătorilor din regiune reprezintă unul dintre cele mai importante avantaje competitive ale rețelei noastre”, a mai punctat Tibor Becze.

Amigo & Intercost face parte din grupul de companii deținute de Tibor Becze și Biro Jozsef și este cea mai mare dintre entitățile grupului, activând în zece puncte de lucru în șase județe – Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Joseni, Cristuru Secuiesc, Sfântu Gheorghe, Brașov (Cristian), Făgăraș, Piatra Neamț, Alba Iulia și Bacău – cu facilități de depozitare pentru fiecare dintre acestea și o suprafață de depozitare totală de peste 25.000 de mp. Compania a înregistrat în anul 2025 o cifră de afaceri de 556,92 milioane de lei, în ușoară scădere față de 2024 și un profit net de 11,44 milioane de lei.
Din grupul Amigo fac parte și companiile Harghita Retail, operatorul magazinelor Amigo și Kompact, Amigo SRL, compania de producție de băuturi spirtoase, dar și companiile Intercost SA (o entitate diferită de compania Intercost care a fuzionat cu Amigo în anul 2000), Harghita Service (service auto propriu, deservind inițial nevoile interne ale grupului, ulterior deschis și clienților externi), Lactis (o companie de prelucrare a produselor lactate), Timian (fermă și o mică fabrică de brânzeturi artizanale din lapte de capră) și Cat Line (o agenție de advertising specializată în producție de materiale publicitare, design grafic și comunicare).

Lidl deschide un nou magazin în județul Argeș. Vezi detalii pe www.revistaprogresiv.ro
Lidl deschide un nou magazin în județul Argeș
Lidl România continuă investițiile în rețelei la nivel național și dechide magazinul cu numărul 407 în orașul Costești, județul Argeș....
Vanzatoare ofera cumparaturile intr-un magazin LaDoiPasi, franciza dezvoltata de METRO
LaDoiPași deschide 100 de magazine într-o zi și depășește pragul de 3.000 de locații
Rețeaua de magazine de proximitate LaDoiPași, dezvoltată de METRO România, deschide 100 de magazine într-o singură zi și depășește pragul...
Auchan.ro: 10 milioane de produse comandate în 2025
Auchan.ro: 10 milioane de produse comandate în 2025
Lansată în 2017, platforma auchan.ro marchează nouă ani de activitate și de comerț omnichannel al Auchan România, canal de cumpărături cu o...
Carrefour România introduce reduceri pe termen nelimitat pentru sute de produse. Detalii pe revistaprogresiv.ro
Carrefour România introduce reduceri pe termen nelimitat pentru sute de produse
Carrefour România introduce o măsură pe termen lung de reducere a prețurilor, valabilă în toate hipermarketurile și într-o selecție de...