Prețul alimentelor, creștere de 19% în ultimul an

Alimentele continuă să se scumpească lună după lună, motivele invocate de producători fiind legate de accesul la materie primă și creșterea costurilor de producție în special din cauza facturilor mai mari la utilități. Prețul alimentelor, creștere de 19% în ultimul an

Datele Institutului Național de Statistică arată că în luna septembrie a acestui an, mărfurile alimentare costau cu 19,12% mai mult decât în septembrie 2021 și 16% mai mult decât la finalul anului trecut. Alimentele de bază bifează în continuare cele mai importante scumpiri, fie că vorbim despre pâine, ulei sau carne.

Concret, datele INS arată că pâinea costa în septembrie 2022 cu 26,58% mai mult decât în august 2021 și cu 20% peste nivelul din decembrie 2021. Cartofii s-au scumpit cu 42,8% în ultimul an și cu 21,4% în ultimele nouă luni.
Totodată, uleiul continuă să fie produsul cu una dintre cele mai mari scumpiri din ultimul an. Potrivit INS, uleiul comestibil costa în septembrie 2022 cu aproape 47% mai mult decât în septembrie 2021. Raportat la finalul anului trecut, scumpirea medie este de 38,5%.

Și carnea costă mai mult față de vara anului trecut. În cazul cărnii de pasăre, scumpirea medie înregistrată în ultimul an este de aproape 18,5%, în timp ce carnea de porc s-a scumpit cu aproape 14%, iar carnea de vită cu aproape 16%.


Citește și Tendințe care modelează comerțul „viitorului”


Pe lista scumpirilor intră și produsele lactate, diferența dintre luna septembrie a acestui an și septembrie 2021 fiind de 23,6%. O scumpire similară au bifat și ouăle (+21%), iar cafeaua costa cu 17,6% mai mult, potrivit datelor INS.

Dacă ne referim la mărfurile nealimentare, unele care au impact direct în costul de producție al alimentelor, energia electrică și gazele au continuat să se scumpească. În luna septembrie, energia electrică costa cu 34% mai mult față de decembrie 2021, iar gazele naturale cu 35,6% în ciuda măsurilor de plafonare impuse de Guvern. În cazul gazelor chiar, scumpirea din ultimul an este de 70,6%.

În cazul combustibililor, deși în luna septembrie a fost raportată o ușoară ieftinire față de august(-0,4%), raportat la anul trecut, prețul acestora este cu 28,8% mai mare față de nivelul înregistrat în septembrie 2021 și cu 19,5% peste nivelul din decembrie anul trecut.

Cumulat, rata medie a modificării prețurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2021 – septembrie 2022) față de precedentele 12 luni (octombrie 2020 – septembrie 2021) este 11,8%.

 

Alimentele, cu peste 18% mai scumpe decât în vara anului trecut
Alimentele, cu peste 18% mai scumpe decât în vara anului trecut
Scumpirile accelerate din ultimul an atât în privința materiilor prime, cât și a ambalajelor se resimt puternic în prețul alimentelor. Datele...
Prețul alimentelor continuă să crească, diferența față de 2021 fiind de 16%
Prețul alimentelor continuă să crească, diferența față de 2021 fiind de 16%
Mărfurile alimentare au continuat să se scumpească și în luna iulie a acestui, atât raportat la iunie 2022, cât și la finalul anului trecut...
Alimentele continuă să se scumpească. Prețul uleiului, cu 49% mai mare față de anul trecut
Alimentele continuă să se scumpească. Prețul uleiului, cu 49% mai mare față de anul trecut
Inflația a depășit pragul de 15% la jumătatea acestui an, impactul scumpirii alimentelor și al utilităților fiind unul major. Estimările...
Prețurile alimentelor, creștere medie de aproape 4% față de finalul anului 2020
Prețurile alimentelor, creștere medie de aproape 4% față de finalul anului 2020
Datele Institutului Național de Statistică arată că în luna septembrie a acestui an, mărfurile alimentare costau cu 3,93% mai mult raportat la...