Penny deschide un nou magazin în Sălaj și ajunge la o rețea de 378 de locații
Penny România își continuă expansiunea și anunță deschiderea magazinului cu numărul 378 în Nuşfalău, pe strada Silvaniei nr. 1, județul Sălaj. Magazinul nou deschis propune o experiență de cumpărături îmbunătățită, punând în valoare angajamentul Penny pentru extinderea portofoliului de produse 3RO - produse autentic românești, provenite, procesate și ambalate în România.
Clienții vor beneficia de o zonă extinsă pentru produse proaspete și mărci proprii, adaptate gusturilor consumatorilor români, împreună cu o semnalizare clară a promoțiilor și categoriilor de produse esențiale. Cu o zonă generoasă dedicată produselor proaspete și mărcilor proprii, magazinul urmărește să răspundă nevoilor diverse ale consumatorilor, semnalizând promoțiile și categoriile principale de alimente.
Penny Nuşfalău oferă soluții convenabile pentru stilul de viață dinamic al clienților, inclusiv o gamă variată de produse ready to eat, semipreparate, precum și opțiuni refrigerate sau congelate. Dotat cu 58 de locuri de parcare, dintre care 3 rezervate persoanelor cu dizabilități, magazinul este deschis de luni până sâmbătă între orele 7:30 – 22:00 și duminică între 8:00 – 20:00. Suprafața de vânzare a noului spațiu este de 855.61mp.
Penny Punct subliniază direcția strategică de dezvoltare a Penny Market în România, bazându-se pe șapte piloni esențiali: experiență îmbunătățită în magazine, expansiune, produse românești, oameni, digitalizare, sustenabilitate și comunicare integrată.
Anul trecut, Penny a inaugurat 40 de magazine noi, iar planul pe termen lung prevede ca până în 2029 rețeaua să ajungă la cel puțin 619 magazine și șase centre logistice. În acest context, bugetul de investiții pentru perioada 2021-2029 se ridică la cel puțin un miliard de euro.
Penny este conceptul de succes al grupului german Rewe și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de patru centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. În prezent, rețeaua Penny în România este alcătuită din 378 magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din peste 6.500 de angajați.
Potrivit celor mai recente date financiare disponibile, Rewe România, compania care deține magazinele Penny, a bifat în 2022 o cifră de afaceri de 7,17 miliarde de lei, în creștere cu 33% față de anul 2021 când cifra de afaceri a fost de 5,39 de miliarde de lei. Și în 2023, businessul din România a înregistrat cea mai mare creștere la nivel de grup, fiind urmat de Ungaria și Republica Cehă, potrivit datelor publicate de grup.