Pandemia a pus frână creșterii Carrefour pe piața locală, în 2020

Carrefour România a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 2,2 miliarde de euro, în creștere cu 5,3% față de anul financiar anterior. În termeni like-for-like (excluzând expansiunea n.r.), retailerul francez a înregistrat anul trecut un plus al afacerilor de 2,1%. Prin comparație însă cu ratele de creștere raportate în 2019 (+7,5%, respectiv 4,3% comparabil), retailerul și-a încetinit ritmul de creștere, principalul vinovat fiind criza sanitară, se arată în raportul financiar publicat de companie. Pandemia a pus frână creșterii Carrefour pe piața locală, în 2020

Și prin comparație cu celelalte piețe europene (excluzând Franța), dacă în 2019 România se număra printre țările vedetă, în 2020 creșterea la nivel european a fost condusă de Belgia și Spania, care au raportat un avans like-for-like de 8,3%, respectiv 7,1%. Cât despre țara mamă, Carrefour a înregistrat anul trecut afaceri de 37,9 miliarde de euro, în creștere cu 3,6% în termeni comparabili. Cea mai bună rată de creștere a fost raportată de canalul de supermarketuri, care a bifat un avans de 6,8%, fiind urmat de magazinele convenience, cu un plus de 5,2%.

În ceea ce privește performanța la nivel de grup, Carrefour a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 78,8 miliarde de euro, raportând un avans de 7,8% în termeni like-for-like. Cele mai mari creșteri au fost înregistrate în regiunea America Latină, Argentina și Brazilia, marcând anul trecut un plus al afacerilor de 49,3%, respectiv 18,2%.

Creșterea pe piața locală în T4, susținută de online

În ceea ce privește rezultatele raportate în trimestrul al patrulea, retailerul francez a înregistrat un plus al vânzărilor like-for-like de 1,6% prin comparație cu aceeași perioadă a anului precedent, până la pragul de 656 de milioane de euro.

”În România, Carrefour a înregistrat o performanță solidă într-o piață afectată de restricțiile de călătorie care au limitat întoarcerea acasă a consumatorilor care lucrează în afara granițelor. Grupul a beneficiat în primul rând de poziția sa dominantă pe segmentul de e-commerce alimentar”, este precizat în raportul financiar.

Carrefour este unul dintre cei mai importanți jucători din piața locală de retail, ocupând poziția a doua în clasamentul celor mai mari comercianți, după cifra de afaceri. La finalul lui 2020, retailerul opera pe piața din România 369 de magazine, dintre acestea 40 de hypermarketuri, 193 de supermarketuri, 108 de locații convenience și 28 de locații cash & carry, sub brandul Supeco.
 

România rămâne în topul celor mai performante țări pentru Carrefour în S1
România rămâne în topul celor mai performante țări pentru Carrefour în S1
Retailerul francez Carrefour a încheiat primele șase luni ale acestui an cu o cifră de afaceri de 1,32 de miliarde euro, în creștere cu 11,3%...
România își păstrează poziția în topul celor mai performante țări pentru Carrefour
România își păstrează poziția în topul celor mai performante țări pentru Carrefour
Carrefour România, unul dintre cei mai importanți jucători din piața locală de retail, a raportat pentru anul 2022 o cifră de afaceri de 2,61...
România, a doua cea mai mare creștere pentru Carrefour la nivel european
România, a doua cea mai mare creștere pentru Carrefour la nivel european
Retailerul francez Carrefour a încheiat primul semestru al acestui an cu o cifră de afaceri de 1,189 miliarde de euro, în creștere cu 6,7%...
România, printre țările fruntașe la capitolul creștere pentru Carrefour în 2021
România, printre țările fruntașe la capitolul creștere pentru Carrefour în 2021
Carrefour România a încheiat anul 2021 cu o cifră de afaceri de 2,35 miliarde de euro, marcând un plus al vânzărilor de 3,2% prin comparație...