Paco Supermarkets intră în hora retailului online

Paco Supermarkets, unul dintre cei mai importanți jucători din retailul local independent, intră pe segmentul de vânzări online cu o platformă dedicată. Pacomarket.ro vine în completarea portofoliului de canale de vânzare oferite de retailer, respectiv supermarketuri, magazin cash&carry și posibilitatea de a face comenzi telefonice.

“Trendul merge în această direcție, așa că această investiție era un pas firesc. Încercăm să creăm o nevoie exploatând zona de confort a shopperului. În paralel rămâne deschisă și zona de comenzi telefonice pentru cei fără acces la tehnologia IT sau internet, pentru cei fără skill-urile necesare sau pentru consumatorii care-și doresc o zonă de ultracomfort”, a declarat Feliciu Paraschiv, Directorul General și proprietarul Paco Supermarkets. Paco Supermarkets intră în hora retailului online

În momentul de față, pe platformă sunt listate puțin peste 4.000 de SKU-uri dintre care active peste 3.500 (au stoc și alte condiții necesare să urce pe site). Sortimentația va fi extinsă treptat, obiectivul fiind de a lista până la 90% din total SKU-uri din cel mai mare magazin din rețea. Astfel, în decursul anului viitor oferta de produse va număra peste 10.000 de SKU-uri.
Cât despre așteptări, proprietarul Paco Supermarkets spune că țintește creșterea notorietății în primă fază, cifrele fiind pe plan secund. “Ne dorim notorietate pe piață. Suntem singurul retailer care livrează în tot județul Vrancea, competitorii noștri acoperind numai zona orașului Focșani. Dorim imagine și apoi ne dorim să ajungem la cifrele din industrie și să ținem pasul cu ele”, a mai punctat Feliciu Paraschiv.

Prezent pe piața locală de retail încă din 1995, Paco Supermarkets este cel mai mare comerciant independent din zona Vrancei, operând 15 supermarketuri în localitățile Focșani, Jariștea, Vidra și Odobești și o unitate cash&carry. Paco Prod Serv, compania care deține magazinele Paco Supermarkets, a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 143,38 de milioane de lei, în creștere cu 19% față de anul precedent. Performanța a fost susținută de expansiune, dar și de migrația cumpărătorilor către segmentul de proximitate de la declanșarea pandemiei.

Paco Supermarkets a încheiat 2023 cu afaceri de 250 mil. lei
Paco Supermarkets a încheiat 2023 cu afaceri de 250 mil. lei
Retailerul Paco Supermarkets a încheiat anul 2023 o cifră de afaceri de 250 de milioane de lei (50 mil. euro), în creștere cu aproximativ 20%...
Feliciu Paraschiv, managerul care navighează cu brio pe apele tulburi ale retailului local
Feliciu Paraschiv, managerul care navighează cu brio pe apele tulburi ale retailului local
Feliciu Paraschiv este un nume cunoscut în industria locală. În ultimii treizeci de ani a reușit să pună Paco Supermarkets pe harta retailului,...
Paco Supermarkets reia expansiunea și pregătește cel de-al 16-lea magazin
Paco Supermarkets reia expansiunea și pregătește cel de-al 16-lea magazin
La doi ani de la deschiderea magazinului cash&carry, Paco Supermarkets reia procesul de expansiune și pregătește lansarea unui nou...
Paco Supermarkets se listează pe Bringo
Paco Supermarkets se listează pe Bringo
Paco Supermarkets, unul dintre cei mai importanți jucâtori din retailul local independent, a semnat un parteneriat cu Bringo pentru extinderea...
Feliciu Paraschiv, Vicepresedintele ANCMMR si proprietar Paco Supermarkets
Paco Supermarkets: 2022 va fi un an extrem de dificil pentru industria de retail
După un 2021 bun, cu o cifră de afaceri de peste 160 de milioane de lei, în creștere cu 15% față de anul precedent, Feliciu Paraschiv,...
Paco Supermarkets inaugurează primul magazin cash&carry, o investiție de 2 mil. euro [GALERIE FOTO]
Paco Supermarkets inaugurează primul magazin cash&carry, o investiție de 2 mil. euro [GALERIE FOTO]
Paco Supermarkets, unul dintre cei mai importanți retaileri locali din zona Moldovei, a inaugurat prima sa unitate cash&carry, intrând astfel...