Kaufland finanțează 14 proiecte din programul În Stare de Bine cu 500.000 de euro

Kaufland România anunță care sunt primele 14 proiecte finanțate în cadrul apelului de proiecte În Stare să Ajut, parte a programului În Stare de Bine, prin care compania acordă granturi nerambursabile ONG-urilor din întreaga țară care s-au mobilizat să ajute comunitățile și grupurile cele mai vulnerabile în această perioadă. Kaufland finanțează 14 proiecte din programul În Stare de Bine cu 500.000 de euro

Astfel, în cadrul apelului, 500.000 de euro au fost acordați celor 14 proiecte ce vin în sprijinul urgent al grupurilor defavorizate afectate de pandemie și personalului medical din prima linie, în comunitățile din 17 județe din țară și București.

De la sprijin material și până la asistență psihologică, proiectele selectate răspund unor necesități imediate pentru categorii defavorizate, fie de ordin medical pentru nou-născuți, asistență pentru bolnavii de cancer, vin în sprijinul cadrelor medicale, pacienților, familiilor nevoiașe, persoanelor din mediul rural, persoanelor fără adăpost, victimelor violenței domestice sau vin să susțină continuarea educației școlare.

• Datorită finanțării oferite Asociației Prematurilor, personalul medical și cei peste 200 de nou-născuți din 4 maternități și secții din România, vor avea de acum mai multe echipamente de protecție și aparatură performantă pentru a putea lupta împotriva COVID-19.

• 537 de spitale și unități SMURD și SAJ din România vor fi dotate cu un sistem inovator de dezinfectare a costumelor cadrelor medicale, ce pulverizează fin soluția decontaminată, acoperindu-le cu o peliculă ce neutralizează virusul – prin finanțarea proiectului Asociației CERT-Transilvania Community Emergency Response Team.

• 120 de pacienți cu cancer din Brașov și alte județe vor beneficia de acum de un centru de asistență multidisciplinară, unde vor avea parte de intervenții medicale, precum și de consiliere psiho-emoțională și socială de la distanță, prin proiectul PalHub al Fundației HOSPICE Casa Speranței.

• Persoanele fără adăpost din Iași și victimele violenței domestice vor fi sprijinite cu locuințe de urgență amenajate și vor primi servicii medico-sociale speciale, ca urmare a proiectului derulat local de Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale – FONSS.

• Pachete cu echipamente de protecție și dezinfectant vor fi donate în județul cel mai afectat, Suceava, către grupurile defavorizate din mediul rural, dar și medicilor și pacienților, copii și adulți - prin intermediul Asociației Liver Research Club (LIREC) Suceava.
Și în restul țării vor fi donate echipamente și materiale sanitare, prin intermediul Asociației Sprijin pentru Comunitate și Asistență Umanitară Arad, Asociației Totul este posibil (în 5 județe), Asociației Spital Sofia din Sebeș: #AjutSpitalulSofia, Asociației Reality Check și Asociației Merci Charity Boutique – care a primit sprijin pentru a înființa o unitate de producție de costume speciale pentru medici.

• Peste 500 de familii din mai multe județe care se confruntă cu dificultăți materiale vor primi pachete cu produse alimentare și de igienă imperios necesare, datorită implicării unor asociații precum Asociația Reality Check.

• Familiile vor beneficia de programe de susținere psihologică împotriva anxietății și a depresiei, prin eforturile Fundației Inimă de Copil prin proiectul Solidaritate versus Covid-19 și Fundației Serviciilor Sociale Bethany, prin inițiativa Împreună pentru comunități vulnerabile.

• Pentru a susține derularea învățământului online, elevii și profesorii vor primi tablete, kituri educative, conexiune la internet și asistență psiho-socială, pentru prevenirea abuzurilor fizice și emoționale sau abandonului școlar – sprijin posibil datorită proiectelor Fundației de Sprijin Comunitar din Bacău cu proiectul Alo, sunt aici să te ajut!, Asociației pentru Promovarea Incluziunii Sociale din Cluj, prin acțiunea În stare de solidaritate demarată la nivel local și Fundația Inimă de Copil.

Peste 143 de proiecte au fost depuse de către ONG-uri din întreaga țară pe platforma www.instaredebine.ro/ajut, în cadrul apelului de proiecte lansat în luna aprilie, cu o nevoie de finanțare ce a totalizat 3,5 milioane de euro.

„Am început al treilea an al programului În Stare de Bine cu un apel dedicat proiectelor care răspund nevoilor actuale ale comunităților, fiind motivați de dorința de a sprijini eforturile societății civile în combaterea efectelor negative ale crizei. Astfel, prin apelul În Stare să Ajut, finanțăm proiecte care vizează beneficiari din toată țara și prezintă o diversitate a intervențiilor oferite de ONG-uri: de la pachete cu alimente și echipamente de protecție pentru personalul medical la sisteme de decontaminare și soluții de locuire de urgență pentru persoane defavorizate. Alături de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, dovedim prin acțiuni că responsabilitatea face diferența”, a afirmat Anna Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.


 

Kaufland continuă programul „În stare de bine” și oferă finanțare de peste 4,87 milioane de lei
Kaufland continuă programul „În stare de bine” și oferă finanțare de peste 4,87 milioane de lei
Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) lansează Apelul 1 pentru propuneri de proiecte 2021 în cadrul programului „În stare de...
Kaufland România inaugurează prima Cantină socială
Kaufland România inaugurează prima Cantină socială
Kaufland România și Asociația Șansa Ta lansează prima Cantină socială dedicată sprijinirii persoanelor defavorizate, prin intermediul...
FINALIST PROGRESIV AWARDS: Kaufland România continuă programul „În stare de bine” și oferă finanțare de peste 460.000 euro pentru 14 proiecte
FINALIST PROGRESIV AWARDS: Kaufland România continuă programul „În stare de bine” și oferă finanțare de peste 460.000 euro pentru 14 proiecte
Kaufland România anunță rezultatele celui de-al doilea apel de proiecte al anului 2020. Astfel, au fost selectate 14 organizații neguvernamentale...
 Smithfield România donează aproape 300 de mii de lei pentru combaterea coronavirusului
Smithfield România donează aproape 300 de mii de lei pentru combaterea coronavirusului
Smithfield România se alătură eforturilor de sprijinire a celor aflați în linia întâi a luptei împotriva COVID-19, medici și paramedici ai...