Freshful by eMAG listează produsele din gama de retail 5 to go
Freshful listează în platformă produsele din gama de retail 5 to go, începând cu luna noiembrie. Cei peste 55.000 de clienți Freshful pot comanda online produse din categoriile de retail unde 5 to go activează, precum apa cu vitamine VIWA by 5 to go, gama de produse ready to drink pe bază de cafea, siropurile cu diverse arome, capsulele de cafea compatibile Nespresso, cafeaua Ibrik, precum și cookies vegane.
„Am promis încă de la început clienților noștri o gamă bogată și bine sortimentată de produse cu prețuri competitive, calitative, gustoase, provenite chiar de la producători sau furnizori locali. Listarea gamei 5 to go sedimentează această promisiune și, în plus, completează angajamentul nostru de a susține afacerile românești. Mai mult, Freshful și 5 to go se adresează aceluiași tip de consumatori, oameni care își trăiesc viața cu viteză, energie, care caută mereu moduri simple de a se bucura de gustul care le place, de cumpărături făcute simplu și fără efort”, spune Andrei Popescu, General Manager Freshful by eMAG.
“Ne bucurăm că 90% din produsele din portofoliul 5 to go home sunt acum listate pe Freshful și, după nici două luni de când suntem listați, comenzile sunt repetitive. Ne dorim să dezvoltăm cât mai mult zona de home și să le oferim clienților o arie și mai largă de produse din care pot alege. Vom pune accent în continuare pe inovație și sperăm ca partenerii Freshful să fie deschiși la noile noastre propuneri”, declară Radu Savopol, fondator 5 to go.
Într-un interviu acordat Progresiv, Radu Savopol explică cum în acest moment există 15 SKU-uri pentru canalul de retail, în categoria de cafea ready to drink, cafea măcinată, capsule, apă cu vitamine și cookies, iar planul pentru 2023 este de a obține 1 milion de euro cifră de afaceri în retail, în contextul în care pentru acest an vor fi bifate vânzari de 700.000 de euro. ”Pentru anul viitor prioritatea este extinderea distribuției în retail. În plus, vom consolida portofoliul de produse și avem pe listă mai multe lansări: capsule compatibile Dolce Gusto, două arome noi în segmentul ready to drink, dar și lansări pe segmentul de cafea măcinată, respectiv cafea pentru filtru și pentru expresor”, a mai punctat Radu Savopol.
Citește și: Un an de Freshful by eMAG: 10 milioane de produse vândute și peste 55.000 de clienți
Produsele 5 to go accesibile în platforma Freshful
Cu un gramaj de 600 ml și cu un ambalaj sustenabil (sticlele sunt realizate 50% din PET reciclabil), gama de apă cu vitamine 5 to go & VIWA Vitamin Watercuprinde 6 sortimente naturale: Immunity cu vitamina C și D3, Immunity cu vitamina C și D3 varianta ZERO, Body Pro cu aloe vera și zinc, Vitality cu cafeină naturală obținută din fructul guarana, Magnemax cu magneziu și complex de vitamine B, precum și noul sortiment Brainboost ZERO cu ginkgo biloba și ceai verde.
Gama de produse ready to drink pe bază de cafea conține trei sortimente: ESPRESSO Macchiato, CAPPUCCINO și LATTE Macchiato. Ambalate în sticle de 230 ml, sunt alegerea potrivită pentru persoanele cu un stil de viață activ, în continuă mișcare, care au nevoie de mai multă energie pe parcursul zilei pentru a face față ritmului cotidian alert.
Cu aromă de caramel, caramel sărat, cocos, Irish Cream, Makalu Shisha sau vanilie, siropurile 5 to go sunt soluția pentru obținerea acasă a latte-ului perfect, însă sunt potrivite în orice preparat din cafea, căruia îi vor aduce o savoare aparte.
Gama vegană de cookies sunt produse organice, fără zahăr adăugat și fără gluten, cu un conținut ridicat de fibre, reprezentând o opțiune ideală pentru persoanele vegane sau cu diverse intoleranțe alimentare (gluten, lactoză) și, totodată, o gustare delicioasă și sănătoasă și pentru copii.
Vezi și: 5 to go: Retailul rămâne o prioritate pentru noi
Capsule de cafea compatibile Nespresso sunt disponibile în 3 variante: Urban Crema, Esclusivo și Columbia L'esperienza. Colombia L’esperienza are o textură cremoasă, notele fine de citrice și caramel ale cafelei Colombia Single Origin aflându-se în topul celor mai apreciate sortimente. Urban Crema este un mix între notele fine, dulci și cremoase ale cafelei Arabica și gustul puternic și amărui, cu un touch de ciocolată, al cafelei Robusta, rezultatul fiind o explozie de arome memorabile. Esclusivo 100% Arabica inspiră cu notele fine de ciocolată și aroma romantică, ideală pentru un ritual de răsfăț de dimineață.
Cafeaua IBRIK este Dedicată celor cărora tradiția cafelei la ibric le face diminețile mai frumoase, cafeaua IBRIK de la 5 to go este disponibilă în diverse sortimente și reprezintă o alegere minunată pentru un start al zilei excelent, aromat și energic.
Companie românească fondată în 2021, Freshful oferă, pe platforma online și în aplicațiile mobile, o varietate de peste 20.000 de produse alimentare și bunuri de larg consum de la parteneri și producători locali. Astfel, Freshful vine în sprijinul tuturor celor care vor să economisească timp cu serviciul de livrare rapidă sau programată a unui coș complet de cumpărături săptămânale, de la fructe, legume, carne, pește, pâine proaspătă, lactate, mezeluri, produse congelate și băuturi până la articole de uz casnic. Clienții pot găsi într-un singur loc o diversitate de produse locale, internaționale, ECO și BIO pentru o alimentație echilibrată și un stil de viață sănătos. Comenzile sunt livrate din depozitul cu temperatură controlată în mașini frigorifice până la ușa clientului 7 zile din 7, între orele 8.00-22.00, în intervale programate de 2 ore.
Serviciul este disponibil pe www.freshful.ro, în aplicația iOS și Android, acoperind momentan Bucureștiul și mare parte din localitățile ilfovene.
5 to go a luat naștere în 2015, iar până în prezent a depășit pragul de 400 de unități, fiind cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est, dar și cea mai accesată franciză din România. Radu Savopol și Lucian Bădilă sunt fondatorii 5 to go, cei care au adus pe piața HoReCa din România conceptul inovator de preț unic pentru toate produsele comercializate. Sub sloganul „Smile, there’s coffee!”, lanțul de cafenele oferă consumatorilor un spațiu cald și prietenos, unde cafeaua este actorul principal. Cafeaua folosită este una cu o aromă intensă, corpolentă, cremoasă, ce se constituie într-un amestec unic, creat special pentru lanțul de cafenele 5 to go. Pentru că cifra 5 reprezintă elementul de structură a brandului, echipa 5 to go oferă clienților cinci motive principale să revină în una dintre cafenelele din grup: gustul, profesionalismul, rapiditatea, diversitatea și stilul de viață.