Farmec deschide un magazin Gerovital în Mall Veranda
Producătorul de cosmetice Farmec va deschide un nou magazin Gerovital în București, care va fi situat în Mall Veranda – complex ce va fi inaugurat pe 27 octombrie.
Odată cu lansarea centrului comercial Veranda, producătorul de cosmetice Farmec va deschide cel de-al doilea magazin Gerovital din București.
Primul magazin Gerovital a fost inaugurat în septembrie, în centrul comercial ParkLake din Capitală, după o investiție de 67.000 de euro.
Farmec SA Cluj-Napoca, cel mai mare producător român de cosmetice, deţine mărci recunoscute internaţional, printre care Gerovital H3 Evolution, Gerovital H3 prof. dr. Ana Aslan, Gerovital Plant şi Farmec. Produsele companiei ajung în peste 30 de ţări, principalele pieţe fiind: Japonia, Ungaria, Polonia, Republica Moldova, Irak, Kuwait, Grecia, Canada. În plus, producătorul deține și șapte unități comerciale sub brandul Farmec și o unitate Gerovital.
Farmec a încheiat anul 2015 cu o cifră de afaceri de 172,5 milioane lei, înregistrând o creștere de peste 13% față de 2014.








