Desprevin.ro și Winedeals.ro, noi parteneriate cu Edenred si Glovo Express

Platformele Desprevin.ro și Winedeals.ro au încheiat un parteneriat cu Edenred pentru achiziția vinurilor prin carduri nou și și-au listat cele două branduri de vin marcă proprie în Glovo Express, acestea fiind disponibile pentru livrare în București și Brașov. Desprevin.ro și Winedeals.ro, noi parteneriate cu Edenred si Glovo Express

“Prin această nouă opțiune, peste 5.000 de vinuri din toate categoriile vor putea fi achiziționate de pe platformele noastre desprevin.ro și winedeals.ro, de către 600.000 de deținători de carduri cadou Edenred din România. Vrem să oferim clienților noștri metode variate de plată, potrivite pentru ei, sigure și simplu de utilizat”, menționează co-fondatorii platformelor, Marina Samoilă, Wine expert & Director Executiv și Alex Dona, Chief Drinking Officer.

Pentru a efectua plata cu un card cadou Edenred, utilizatorii vor folosi serviciul NETOPIA Payments deja instalat în cele două website-uri, exact așa cum ar face în cazul în care ar plăti cu un card bancar uzual. Toate informațiile necesare sunt disponibile în paginile „Metode de plată” din desprevin.ro și winedeals.ro

Tot din luna august, desprevin.ro și winedeals.ro au listat în platforma Glovo / opțiunea Glovo Express, cu livrare în București și Brașov, cele două etichete marcă proprie: Nea Florică [alb și roșu] și PRIMUL [roșu și rose].

PRIMUL este un vin marca desprevin.ro, primul vin itinerant din lume, asamblat de Marina Samoilă și produs în fiecare an cu o altă cramă, în serii limitate. PRIMUL roșu este un cupaj din Fetească Neagră, Syrah și Cabernet Sauvignon, produs și îmbuteliat de Crama Gîrboiu, județul Vrancea. PRIMUL rose este un asamblaj din Busuioacă de Bohotin și Pinot Noir produs și îmbuteliat de Domeniile Averești.

“Ambele vinuri PRIMUL numără câteva mii de sticle pe care, până acum, le-am făcut disponibile în locații atent selecționate, iar faptul că, de curând, ne-am listat pe Glovo Express, arată că suntem pregătiți să fim acolo unde consumatorii sunt dispuși să achiziționeze produse de concept, premium, pe care și le doresc livrate ultra-rapid” afirmă Alex Dona, Chief Drinking Officer @desprevin.ro și winedeals.ro

Nea Florică alb, un asamblaj din Fetească Regală și Fetească Albă și Nea Florică roșu, o Fetească Neagră, ambele produse și îmbuteliate de Domeniile Averești, sunt vinuri create ca o celebrare a ruralului și a oricărui motiv de sărbătorire în jurul mesei împreună cu cei dragi. Aceasta este cea de-a doua etichetă proprie desprevin.ro, alături de seria premium PRIMUL.

desprevin.ro și winedeals.ro sunt două platforme de e-commerce și conținut, parte dintr-un demers antreprenorial coordonat de Alex Dona și Marina Samoilă. Desprevin.ro conține un shop de vinuri cu o selecție atentă de etichete și propune pasionaților de vin o incursiune săptămânală în câte o cramă, prezentând interviuri, legende și cunoștințe despre oameni, locuri și vin. Winedeals.ro este astăzi cel mai mare magazin online de vinuri din România, cu peste 4000 de etichete produse în țara noastră, alături de o selecție impresionantă de crame din Europa, dar și din țări precum Australia, America sau Noua Zeelandă. În decembrie 2021, desprevin.ro a creat PRIMUL, un vin premium unic marcă înregistrată desprevin.ro, primul vin itinerant din lume ce va fi produs în fiecare an cu o altă cramă, în serii limitate. Iar în 2022 a lansat cea de-a doua etichetă proprie, Nea Florică.

WineDeals.ro, magazinul care își propune să devină Netflixul iubitorilor de vin
WineDeals.ro, magazinul care își propune să devină Netflixul iubitorilor de vin
Cu o selecție de 4.600 de etichete de vin, precum și accesorii și gadgeturi pentru vin, WineDeals.ro se poziționează ca cel mai mare astfel de...
Desprevin.ro lansează un vin rose cu Domeniile Averești
Desprevin.ro lansează un vin rose cu Domeniile Averești
Desprevin.ro, un demers antreprenorial coordonat de Alex Dona și Marina Samoilă, ce cuprinde o platformă editorială și s-a extins în zona de...
Fondatorii Despre Vin lansează Winedeals.ro, magazin online cu peste 3.000 de vinuri
Fondatorii Despre Vin lansează Winedeals.ro, magazin online cu peste 3.000 de vinuri
Cu peste 3.000 de vinuri din toate soiurile disponibile chiar de la lansare, winedeals.ro este cel mai mare magazin de vinuri din România, ce...
Desprevin.ro, vânzări de peste 600.000 de lei în primul an de activitate
Desprevin.ro, vânzări de peste 600.000 de lei în primul an de activitate
Desprevin.ro, platformă lansată în primăvara anului trecut, în timpul stării de urgență, a generat vânzări de peste 600.000 lei și un...