Aldi vrea să deschidă circa 600 de magazine în Polonia
Discounterul german Aldi Nord intenționează să deschidă până la 600 de noi magazine în Polonia, în următorii cinci ani, și vrea să crească numărul unităților operate în această țară de la 200 până la câteva mii în decurs de zece ani, scrie Retaildetail.eu.
Această creștere a rețelei Aldi Nord în Polonia ar putea fi susținută parțial și prin achiziții.
Retailerul este prezent pe piața poloneză din anul 2008, însă a decis recent să își intensifice ritmul expansiunii, bugetul de investiții urmând să crească direct proporțional. Recent, compania a deschis al doilea centru de distribuție din Polonia și are în plan două astfel de investiții pentru a susține creșterea din următorii zece ani. În decursul următoarelor două săptămâni vor fi inaugurate deja câteva zeci de noi magazine.
Recent, retailerul german a anunțat investiții de peste un miliard de euro în extinderea rețelei de magazine din Marea Britanie, țară în care compania a reușit să intre în top patru cei mai importanți retaileri, clasament neschimbat în ultimii zece ani.