20 de milioane de lei, investiția Kaufland în implementarea măsurilor de siguranță

În contextul pandemie de Covid-19, încă din luna martie retailerii au implementat toate măsurile de siguranță impuse de autorități. 20 de milioane de lei, investiția Kaufland în implementarea măsurilor de siguranță

De la montarea porților de termometrizare la intrare, cu sistem de detectare automată a temperaturii, fără contact direct, la dotarea spațiilor cu dispensere automate fără atingere, cu gel și șervețele dezinfectante pentru clienți și angajați, instalarea geamurilor de plexiglas la case ori asigurarea echipamentelor suplimentare de protecție de unică folosință pentru angajați, toate s-au tradus prin costuri suplimentare. În cazul Kaufland România, suma necesară pentru asigurarea tuturor măsurilor de siguranță în cele 135 de magazine, cât și depozite, s-a ridicat la 20 de milioane de lei.

De altfel, Kaufland România a devenit primul lanț de hypermarketuri care își certifică magazinele și depozitele pentru toate măsurile de prevenire a răspândirii Covid-19.

În cursul lunii octombrie, întreaga rețea și două depozite Kaufland România primesc certificarea ce confirmă că toate măsurile de siguranță  împotriva răspândirii Covid-19 sunt conforme cu standardele sanitare internaționale ale Organizației Mondiale a Sănătății și ale instituțiilor locale, la ora actuală.

Certificatul atestă că magazinele Kaufland România sunt oficial ,,locații de încredere”.

Standardul internațional de siguranță DEKRA pentru măsuri de prevenire a răspândirii Covid-19 este acordat în urma unui proces de audit și control, realizat pe parcursul a 45 de zile, la nivel național, de un organism de certificare independent și imparțial. O serie de 134 de criterii au fost verificate de inspectori pentru acordarea standardului.

,,Standardul de siguranță DEKRA dezvoltat în Germania are un număr mare de criterii de evaluare a siguranței spațiilor și se acordă numai în urma controalelor în teren, nu online, ceea ce face ca întregul proces să fie complet, riguros, de încredere și corect. Auditurile noastre sunt efectuate  prin liste de verificare bazate pe principalele recomandări și protocoale internaționale, ale Organizației Mondiale a Sănătății și locale ale agențiilor și autorităților guvernamentale”, declară Ionuț Muntean, Director Executiv DEKRA România.

,,Certificarea DEKRA vine să susțină toate eforturile depuse de Kaufland România încă de la începutul declanșării pandemiei, pentru a oferi dovada unor spații sigure de cumpărături, atât pentru clienți, cât și pentru angajați, cu respectarea strictă a tuturor reglementărilor legale în vigoare”, completează Valer Hancaș, Director Comunicare & Public Affairs, Kaufland România.

Bilanțul Kaufland la 18 ani după primul magazin deschis în România
Bilanțul Kaufland la 18 ani după primul magazin deschis în România
La 18 ani de la intrarea pe piața din România, Kaufland a devenit un jucător dominant în sectorul de retail, fiind la finalul anului trecut pe...
Kaufland România pune la bătaie peste 300 de milioane de euro pentru investiții în 2023
Kaufland România pune la bătaie peste 300 de milioane de euro pentru investiții în 2023
Kaufland alocă un buget de peste 300 milioane de euro pentru investiții pe plan local pentru anul acesta. Bugetul este în linie cu investițiile...
Magazinele Carrefour, la standarde internaționale de siguranță împotriva COVID-19
Magazinele Carrefour, la standarde internaționale de siguranță împotriva COVID-19
Carrefour România a primit Certificarea internațională de Conformitate - SAFE Asset Group care atestă rigurozitatea și corectitudinea...
Dimensiunea financiară a măsurilor implementate de producători în vreme de criză
Dimensiunea financiară a măsurilor implementate de producători în vreme de criză
Odată cu pandemia de COVID-19, percepția asupra produselor FMCG s-a schimbat radical și nu doar în rândul consumatorilor. Cu toate că și...